Aproximativ 2.500 de oameni, membri ai Blocului Naţional Sindical, protestează marți, în fața Guvernului României, nemulţumiţi de măsurile fiscale adoptate de Cabinetul Tudose. Oamenii se tem că în 2018 vor fi afectaţi direct de reforma fiscală a PSD.
Din cauza ceremoniilor de comemorare a Regelui Mihai I la Palatul Regal, sindicaliştii au restrâns manifestarea care ar fi trebuit să aibă loc şi în Piaţa Revoluţiei.
Protestul se desfăşoară între orele 11.00 şi 13.00. Manifestanţii au vuvuzele, fluiere, bannere şi steaguri tricolore.
BNS acuză membrii Parlamentului de lipsă de interes faţă de problemele exprimate de angajaţi, precum şi de reprezentanţi ai mediului de afaceri.
„Prin această acţiune de protest continuăm să atragem atenţia Guvernului şi puterii politice cu privire la efectele negative, pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, generate de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Transferul tuturor riscurilor sociale către salariat dar si distrugerea sistemului negocierilor colective condamnă forţa de muncă din România la o precarizare consolidată a relaţiilor de muncă. Drepturile fundamentale ale lucrătorilor sunt ameninţate, şansele pentru relaţii de muncă corecte, bazate pe încredere şi respect reciproc, continuă să se degradeze. Principiul solidaritatii va deveni o responsabilitate exclusivă a salariaţilor cu restul categoriilor sociale. Cu salariaţii din România nu va mai fi nimeni solidar de la 1 ianuarie 2018”, spun reprezentanţii BNS.
Leave a Reply