Trei copii au fost răniți ușor, vineri dimineaţă, într-o școală din Alexandria, judeţul Teleorman, după ce o parte din tencuiala de pe tavanul clasei în care se aflau a căzut.
“Sunt puțin zgâriați trei copii, din ce a spus directorul. A căzut pur și simplu fără să fie fisurat, nimic. Școala este prinsă într-un program de reabilitare al primăriei, cu PNDL. Din ce mi-a spus directorul, era una din cele mai bune săli de clasă și tavanul nu prezenta fisuri”, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), Valeria Gherghe.
Gelu Neagu, directorul Şcolii numărul 4 din Alexandria, unde a avut loc incidentul, a afirmat că școala nu a mai fost reabilitată de peste 50 de ani.
În urma desprinderii unei părți din tavan, orele au fost suspendate, iar elevii au fost preluați de o ambulanță și transportați la spital.
Niciun copil nu a necesitat internare.
“Doi copii au fost loviți la mână și un băiețel acuza o durere în spate. Pentru siguranță am apelat 112. Cei trei copii sunt în regulă. Ultima reabilitare a școlii nu s-a făcut de la construcția corpului de clădire. Igienizări s-au făcut anual”, a declarat, pentru Agerpres, Gelu Neagu.
În urma incidentului, la fața locului s-au deplasat pentru cercetări autoritățile locale și reprezentanţii instituțiilor de control în domeniul securității construcțiilor.
Leave a Reply