Amazon a dezvoltat o aplicație prin care poate descuia ușa casei și lăsa obiectele comandate în casă.
Cunoscuta companie va lansa pe 6 noiembrie, în Statele Unite, serviciul Amazon Key, pentru membrii premium, care le va permite curierilor să livreze produsele în casele utilizatorilor, în timp ce aceştia vor urmări imaginile pe telefon, potrivit CNN Money.
Membrii logați ai Amazon vor trebui să cumpere un kit care include o cameră de securitate Amazon şi o încuietoare „smart”, imaginile urmând să fie stocate în cloud şi să fie vizualizate prin intermediul unei aplicaţii de smartphone. Preţul unui astfel de kit începe de la 250 de dolari ți va fi disponibil deocamdată în 37 de orașe din SUA.
Clienții care vor să încerce serviciul trebuie să comande un produs şi să selecteze opţiunea de livrare „in-home”. Când curierul ajunge la destinaţie, Amazon verifică adresa şi timpul de livrare şi îi permite curierului accesul în casa clientului. Clientul poate vizualiza imaginile de pe telefon în timp ce camera video înregistrează întreg procesul.
Amazon precizează că responsabilul de curierat nu va primi un cod de acces sau o cheie.
Serviciul nu este doar pentru livrări. Amazon susţine că poate folosi serviciul pentru a permite familiei sau prietenilor acces atunci când proprietarul nu este acasă. De asemenea, poate funcţiona pentru persoanele care se ocupă de curăţenie, bone sau persoanele care plimbă sau îngrijesc animalele de companie.
Leave a Reply