Ambasadorii SUA, Marii Britanii, Belgiei şi Ungariei în România au dansat, au băut pălincă şi au mâncat kürtőskalács (colac secuiesc), sâmbătă, la tradiţionalul bal de Lăsata Secului din Harghita, desfăşurat în acest an în localitatea Sânsimion, în cadrul căruia a fost înmormântată ritualic iarna, înaintea Postului Paştelui, scrie Agerpres.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, cel al Marii Britanii, Paul Brummell, ambasadorul Belgiei, Thomas Baekelandt şi ambasadorul Ungariei, Zákonyi Botond, au venit în Harghita la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Borboly Csaba, şi s-au alăturat celor peste o mie de participanţi, ansambluri tradiţionale din tot judeţul şi localnici din Sânsimion.
Imediat după deschiderea Balului de Lăsata Secului, ambasadorii Marii Britanii şi Belgiei, Paul Brummell, respectiv Thomas Baekelandt au fost atraşi de un stand unde se pregătea kürtőskalács (colac secuiesc) şi, încurajaţi de preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, s-au încumetat să încerce să prepare şi ei acest produs tradiţional, foarte popular în zonă.
După acest moment, oaspeţii au mers pe una din străzile localităţii Sânsimion, unde un grup folcloric, acompaniat de muzică tradiţională secuiască, prezenta o scenetă amuzantă, de înmormântare a iernii şi a spiritelor rele.
Imediat după ce actorii amatori şi-au terminat reprezentaţia, mai multe femei îmbrăcate în port tradiţional i-au invitat la dans pe cei patru ambasadori, care şi-au demonstrat abilităţile de buni dansatori.
Diplomaţii au fost serviţi apoi cu bucate specifice balului de fărşang (farsang, în limba maghiară – n.r.), respectiv cartofi fierţi, brânză, pâine cu untură şi ceapă, gogoşi fierbinţi, prăjituri, vin fiert, ceai cald şi nelipsita pălincă.
“Sunt foarte, foarte fericit că m-am întors în Harghita, mai cu seamă în această zi specială de sărbătoare. (…) Este un carnaval tradiţional, eu nu sunt catolic, dar am petrecut mult timp în areale catolice, în Irlanda, în Germania, în Trinidad, în Caraibe, unde se se organizează carnavaluri, şi sunt bucuros să experimentez versiunea carnavalului din Harghita“, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.
Şi ambasadorul Paul Brummell s-a declarat încântat de experienţa de care a avut parte şi de bucatele tradiţionale ale zonei.
“Este o plăcere pentru mine să mă aflu aici, la Sânsimion, la o sărbătoare foarte specială, legată de comunitatea maghiară de aici, din judeţul Harghita, celebrarea de Fărşang, înmormântarea Fărşangului. Am înţeles că reprezintă un fel de ‘la revedere’ pentru iarnă şi de aşteptare pentru vară. E foarte frumos, sunt costume foarte speciale şi cred că o să fie o zi foarte interesantă. (…) Am încercat cartoful, care este o specialitate de Sânsimion, a fost absolut foarte bun, am încercat şi pălinca şi a fost foarte bună şi ea“, a spus ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a punctat faptul că i-a invitat pe cei patru diplomaţi pentru a le arăta lucrurile bune şi frumoase din judeţ şi chiar a anunţat că este ‘o zi fără politică’, doar cu tradiţii şi voie bună.
“Eu cred că dacă toată lumea ar vedea laturile pozitive ale acestor judeţe, am fi mult mai interesanţi şi ar putea să fie un dialog mult mai civilizat şi am putea să arătăm că noi suntem prietenoşi, noi ne mândrim dacă cineva vine în ospeţie la noi. De aceea am spus că astăzi ‘No politics’, ci doar lucruri frumoase, bune, cultură, tradiţie, voie bună şi eu sper că acest mesaj să ajungă departe“, a spus Borboly.
Primul eveniment de Lăsata Secului organizat la nivel judeţean în Harghita a avut loc cu 26 de ani în urmă, la Miercurea-Ciuc. De atunci, numărul grupurilor folclorice participante a crescut şi evenimentul este găzduit în fiecare an de alt grup şi de comunitatea din care acesta provine.
Balul de Fărşang se ţinea pe ascuns şi în timpul dictaturii comuniste, chiar dacă fusese interzis.
Leave a Reply