UPDATE: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat. Pentru demiterea echipei de la Palatul Victoria au votat 166 de parlamentari, împotrivă fiind doar 4. Parlamentarii PSD, ALDE și UDMR nu au participat la vot, notează HotNews.
Dezbaterile au durat aproape patru ore în care parlamentarii opoziției i-au strigat în câteva rânduri „Demisia! Demisia!” premierului Viorica Dăncilă. Aceasta s-a întrerupt de câteva ori în timpul discursului din plen, acuzându-i totodată de manipulare și minciună pe parlamentarii PNL și USR care au inițiat moțiunea.
„Am parcurs cu atenție textul moțiunii de cenzură depusă de opoziție și vă mărturiesc că sunt dezamagită. Am sperat că, în ciuda adversității politice în care ne existăm, va exista dincolo de jocul politic o abordare construtructivă a criticii în beneficiul cetățeanului. Am sperat să fim averizați, corectați, ba chiar trași de mânecă cu privire la anumite măsuri care pot părea din perspectiva dumneavoastră discutabile. Nu m-am așteptat ca întreaga moțiune să fie o înșiruire de falsuri, o prezentare parcă a unei alte realități făcute cu rea-credință (…) Când nu ați mai avut argumente, v-ați legat de aspectul fizic sau de coafură…”, a spus Dăncilă.
Liberalii, prin vocea rim-vicepreşedintui Raluca Turcan, au susținut că România nu poate fi condusă de un premier care “abia ştie să vorbească” şi de miniştrii care “nu pot să vorbească” şi a îndemnat-o pe Viorica Dăncilă ”să plece ca premier incompetent, decât să fie complicele lui Liviu Dragnea.
„Doamnă Viorica Dăncilă, mai bine plecați ca premier incompetent decât să continuați să fiți complicele lui Liviu Dragnea. În aceste zile nefericite, moțiunea de cenzură primește un rol suplimentar – să salveze chiar Parlamentul! Domnul Dragnea avea la dispoziție varianta firească a demisiei. Nu doar că refuză, dar amenință practic Parlamentul cu desființarea de facto. Ce altceva este declarația președintelui Camerei că a fost o greșeală promovarea legilor privind Justiția și Codul de procedură penală prin proceduri parlamentare normale? Asta însemnă război declarat Parlamentului ca instituție fundamentală a democrației. Nu fiți părtași la acest comportament autoritar“, a afirmat Raluca Turcan.
UPDATE 18:37 Moțiunea de cenzură a picat. Doar 166 de parlamentari au votat pentru demiterea guvernului, potrivit numărătorii transmise live de USR-istul Cristian Seidler. Voturi împotrivă: 4
UPDATE 18:24 Votul s-a încheiat. Votul s-a încheiat. Parlamentarii PSD, ALDE și UDMR nu au participat la vot.
UPDATE 17:41 Dezbaterile s-au încheiat, anunță Gabriel Vlase. Urmează votul cu bile.
Viorica Dăncilă vine să prezinte punctul de vedere al Guvernului. Opoziția strigă din bănci: „Demisia! Demisia!”
Șerban Nicolae îi răspunde lui Traian Băsescu: „Eu șofer nu am fost niciodată și sigur nu am fost niciodată turnător încă de pe băncile liceului, așa cum a fost un antevorbitor”
Traian Băsescu: Am ascultat cu atenție discursul lui Șerban Nicolae. Erați mult mai bun ca șofer al lui Voicu decât ca orator în Senat
Șerban Nicolae(PSD):
– Am încercat să înțeleg cine a scris acest text pentru că pare schizoid. E o minte colectivă sau folosesc un neuron în grup.
– Să vedem cum e cu cifrele. Toate datele statistice din această maculatură sunt din luna mai cel târziu.
– Am o veste bună pentru semnatarii moțiunii: Editura Didactică a început să distribuie manualele de clasa a VI-a. Aveți nevoie de el.
– Cine știe mai bine cum e cu munca invizibilă decât Ludovic Orban. Nu o să mai zic nimic despre capul tulbure din fruntea PNL, am văzut ieri la miting.
– Am un mesaj pentru semnatarii maculaturii: așa cum vă adunați sunteți din ce în ce mai puțin și de…
Varujan Pambuccian anunță că în grupul minorităților nu este consens în privința moțiunii și fiecare va vota cum va considera.
Victor Ponta: Azi nu pot să salvez moțiunea dlui Orban de dl Orban. Îmi propun ca din toamnă să salvăm socia-democrația și să avem un alt Guvern.
Traian Băsescu se apropie de microfon
– Eu am avut multe idei, dl. Vosganian a fost ministru, dar nu a avut idei.
Varujan Vosganian(ALDE):
– Asta nu a fost moțiune, ci un cuplaj fotbalistic. Tot acest comportament cu eșarfe este comportament de stadion.
– Nu poti face o moțiune fără să știi aritmetică: aveți tot atâtea voturi câți protestatari ați avut în piață ieri cu dvs.
– (USR) Partidul care dacă e pana de curent își încetează activitatea. Înțeleg că bateți la portile ALDE, ALDE nu va accepta niciodată pe cei care exprimă solidaritatea cu cei care fac abuzuri. Într-n fel mă consolează că dvs veți merge până la capăt, noi vom merge înainte.
Kelemen Hunor, președinte UDMR:
– Moțiunea de cenzură e un instrument extrem de serios care poate schimba chiar soarta societății. Susținerea nu poate fi rezultatul unor aranjamente de culise. Este important să știm ce urmează.
– Din punctul nostru de vedere, ar trebui să mai aibă o componentă esențială: care e programul de guvernare, cine e candidatul pentru funcția de premier, pe ce majoritate se bazează. Sunt întrebări deloc extravagante.
– Suntem departe de a avea răspunsuri la aceste întrebări. Opoziția aparent dorește preluarea guvernării. Asistăm la o încercare de schmbare a majorității.E o încercare legitimă, dar nu știm cine sunt liderii. Nu se vorbește despre viziune și despre cea mai mare problemă: lipsa de încredere între cetățeni.
– Cultivarea sentimentului de ură față de cei care au alte opinii ne ține pe loc.
– Dorim dezbateri, polemici pentru viitorul țării pentru această adminiztrație ineficientă. În loc de asta asistăm la o luptă sterilă pentru putere.
- Inflație, creșterea dobânzii la credite, deprecierea monedei, statul se împrumută mai scump
- Vă voi vorbi despre viitorul apropiat, ceea ce explică de ce trebuie să cadă guvernul, iar dacă nu cade prin moțiune, bine ar fi să îl dați dvs.
- De la 1 iulie România intră in trio. Premierul României, Austriei vor stabili liniile strategice pe următoarele 18 luni
- Credeți că doamna Dăncilă va putea sta alături de cancelarul austriac să discute despre Brexit? Dar despre proiectele strategice ale UE credeți că va fi în măsură să spună ceva?
- Dacă de la 1 iulie intră în scena doamna Dăncilă, de la 1 ianuarie intră tot guvernul pe scena UE
- Cum va face față să discute dl Șova despre infrastructura UE când el nu a construit un km de autostradă în România
- Consiliul Afaceri economice va fi prezidat de Dănuț Andrușcă. Vi-l imaginați în capul mesei discutând despre taxele vamale pentru SUA?
- Consiliul Educație, Tineret Cultură – cum îl va prezida ministrul Panglică?
- Categoric, opoziției îi va fi foarte greu să treacă moțiunea, poate cu salvatorul Ponta, dar dacă nu trece, dați-vă singuri guvernul jos și puneți un guvern cu care să nu ne fie rușine în UE
- Această șansă o vom mai avea peste 14 ani. Dacă ne facem de râs acum cu exemplarele pe care le aveți în guvern așa vom rămâne 14 ani
- USR a devenit ținta unei campanii de intimidare și incitare la ură
- Suntem sorosisti, agenți ai agenturilor străine plătiți de UE sau SUA
- Prin acest discurs al urii dezbinați România, părinții nu mai vorbesc cu copiii, tinerii nu mai vorbesc cu pensionarii
- Ce urmează, aduceți din nou minerii la București?
- Modificați legile Justiției ca să îl scăpați pe Dragnea de pușcărie
- Doamna Dăncilă, ați acceptat să faceți acestei țări porcăriile pe care alți doi prim miniștri nu le-au putut accepta
- Dipă Ion Iliescu, Liviu Dragnea e cel mai mare rău care se întâmplă acestei țări
- Am pierdut 20 de ani din cauza unui comunist, acum riscăm să mai pierdem 20 de ani din cauza unui infractor care încearcă să scape de pușcărie
- USR va vota moțiunea de cenzură
- Încercați să înțelegeți că niciun guvern nu a câștigat bătălia împotriva propriului popor
- Avem un premier care abia știe să citească
Viorica Dăncilă își continuă discursul:
– Cea de-a zecea dezinformare: reformele din Justiției. Asistăm la cea mai gravă campanie de dezinformare de după Revoluție. Se vorbește despre așa zisa amputare a instrumentelor de anchetă. Contează doar punerea unor etichete. Se inventează că victima agresiunii sexuale, chipurile va fi audiată în prezența agresorului. Se omite prevederea referitoare la martorul vulnerabil.
– Tot pe tema Justiției, am mai văzut un comentariu care m-a făcut să verific dacă moțiunea e semnată și de USR. În moțiune ne ceartă că nu facem condiții mai bune în închisori. Guvernul a majorat fondurile, dar nu poate face minuni peste noapte.
– Este o moțiune care dorește crearea unei false realități.
Aplauze pentru premier din partea parlamentarilor puterii. Opoziția răspunde ironic cu „Bravo! Bravo!”
Premierul le atrage atenția parlamentarilor că ea a avut decența și a ascultat moțiunea. Dăncilă își continuă discursul.
– A patra dezinformare: așa zisa stagnare economică. 4.2% nu este 0. Dacă INS și Eurostat vorbesc despre o creștere economică de peste 4%, atunci e imposibil să vorbiți de stagnare economică.
– A cincea dezinformare: puterea de cumpărare s-a erodat. Înainte de a scrie moțiuni, documentați-vă mai bine.
– Chiar dacă susțineți că veniturile au scăzut, de fapt au crescut. În 2017, a trebuit să reparăm ce au stricat altii și am ajuns să avem o crestere de două ori mai mare decât cresterea PIB.
– Realitatea bate propaganda care combate măsura transferului CAS.
– În primele 4 luni, deficitul a fost de circa 6 miliarde. Aproape toată valoarea deficitului se regăsește în investiții. Sincer nu vă înțeleg: nu e bine când creștem pe consum, nu e bine când investim, că sunt cheltuieli.
– A șaptea dezinformare este legată de datoria guvernamentală. Nici un student în anul I la ASE nu vă ia în serios.
-Dvs ați triplat datoria publică.
– A opta dezinformare e legată de evoluția infrastructurii de transport. Vă voi spune ce am făcut: am modificat legea achizițiilor, astfel încât contestațiile să nu mai poată fi folosite abuziv, au fost aprobate 90% din bugetele companiilor din subordinea MT. Nu vom spune că acum lucrurile vor merge bine și vom umple România de drumuri și autostrăzi.
– Nu avem nicio divergență cu Banca Mondială, am luat decizia de a merge pe varianta mai rapidă.
– A noua dezinformare se referă la investițiile din sănătate și educație.
Din sală se strigă ironic „Ura! Ura!” de fiecare dată când Viorica Dăncilă prezintă realizările Guvernului.
Premierul Dăncilă își continuă discursul, criticând opoziția. „Oriunde ai pune degetul pe text dai peste o minciună și o dezinformare”
– Vă prezint 10 exemple de minciuni. Prima dezinformare este și cea mai gravă: insinuarea că nu mai sunt bani de pensii, însoțită de așa zisa naționalizare a Pilonului II. Vă atrag atenția că pentru pensionari nu e o joacă să afirmați că nu mai sunt bani pentru plata pensiilor. Este o minciună iresponsabilă. V-ați făcut o dată de râs. Cât mai vreți să persistați în acestă minciună? Mai sunt câteva zile și intră în vigoare majorarea punctului de pensie. Tot de la 1 iulie se majorează la 640 lei pensia minimă. Cât sunteți de rezistenți când vine vorba de veniturile pensionarilor. La fel de iresponsabilă este și zvonistica privind Pilonul II.
– Nu s-a pus problema desființării sau naționalizării. Dar vrem ca administratorii privați să fie într-un mediu concurențial real.
– A doua dezinformare este despre așa zisele evoluții negative din economie. O astfel de denaturare a adevărului o găsesc în textul moțiunii. Este incredibil. Uitați-vă în istoria recentă, primul an în care veniturile au crescut când economia a crescut a fost 2016. În această guvernare România a devenit tigrul Europei.
– A treia dezinformare. Inflația de 5.4% și ROBOR
Din sală se strigă „Demisia! Demisia!”
Premierul Viorica Dăncilă răspunde criticilor din moțiune:
– Am parcurs cu atenție textul moțiunii și sunt dezamăgită. Am sperat să fim avertizați, corectați. Nu m-am așteptat ca întreaga moțiune să fie o înșiruire de falsuri.
– Mistificați realitatea pentru a vă servi propriile interese politice.
– V-ați legat de aspectul fizic, de coafura adversarilor politici.
– Este foarte multă aroganță în discursul dumneavoastră. Românii s-au săturat de scandal.
– În 2020, românii vor trage linia și vor surprinde corect esența lucrurilor când vor merge la vot. Ecuația e simplă: dvs. ați tăiat, noi am majorat pensiile și salariile.
Liderii PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, sunt în biroul lui Dragnea, în timp ce în plen se citește moțiunea de cenzură.
Premierul Viorica Dăncilă a venit miercuri în biroul lui Liviu Dragnea de la Palatul Parlamentului, înainte ca moţiunea de cenzură a Guvernului să fie supusă dezbaterii în plenul reunit al Parlamentului, relatează Agerpres.
Anterior, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor a venit şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. În birou la Liviu Dragnea se află şi ministrul Afacerilor externe, Teodor Meleşcanu.
În timp ce moțiunea este citită în plen, Victor Ponta anunță eșecul demersului inițiat de liberali. „Eșecul de azi la moțiune se datorează domnului Orban care a greșit la negocieri”, a declarat el.
„Din toamnă vom încerca să construim noi o alternativă alături de parlamentari sociala-democrați. Dacă dl Orban și PNL au greșit și au eșuat azi, sper că noi în toamnă vom reuși cu o construcția social-democrată, liberal-democrată Modul în care s-a pornit cu moțiunea a fost total greșit”, a spus Ponta.
Liberalii au adus mai multe cutii cu semnături în favoarea Pilonului II de pensii pe care scrie „Luptăm până la capăt” și le-au pus în locul urnei de votare. USR-iștii împart trandafiri albi doamnelor din PSD și ALDE și scrisori cu motive pentru care să voteze moțiunea
Sursa foto: HotNews
Senatorul Dan Radu Mihai prezintă moțiunea de cenzură:
– Nu a fost niciodată un secret că dna Dăncilă îndeplinește formal funcția de premier. Adevăratul prim-ministru este Liviu Dragnea.
– 2018 este al doilea an în care banii pentru investiții sunt sacrificați. Cum să facă investiții când banii nu ajung pentru plata pensiilor și salariilor.
– Politica fiscală a fost făcută franjuri. Guvernul anunță marea modificare a Codului Fiscal.
– Actul de guvernare a fost deturnat. Ați îndepărtat actul de justișie de principiile constituționale și încercați să creați o castă de cetățeni mai presus de lege. Puteți să păcăliți câțiva oameni tot timpul.
Leave a Reply