Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) Augustin Zegrean, a declarat joi, pentru Agerpres, că este surprins că în motivarea deciziei CCR în cazul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, se spune că eliberarea din funcţie este la discreţia ministrului Justiţiei.
UPDATE: Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat, joi, și pentru Mediafax, că judecătorii CCR ar fi trebuit să îi dea Preşedintelui un termen de punere în aplicare a deciziei de revocare a procurorului şef al DNA deoarece ştiau că acest nu există în lege.
“Mă surprinde că în motivarea deciziei se spune că eliberarea din funcţie e la discreţia ministrului Justiţiei. Noi suntem într-un regim constituţional, nu într-un regim discreţionar. Nimic nu e la discreţia nimănui, nu face cine ce vrea în ţara asta şi mă mir că CCR a făcut o astfel de precizare sau altfel de motivare, mai mult, articolul 109 din Constituţie, pe care ei îl invocă aici, nu are nicio legătură cu minuta pe care au pronunţat-o”, a spus Zegrean.
El a menţionat că, dacă şeful statului a aprobat numirea, tot el trebuie să aprobe şi retragerea din funcţie a procurorului-şef al DNA.
“Procedura de numire şi revocare a procurorilor-şefi e prevăzută în lege şi pe procedura aceea scrie că propunerea aparţine ministrului Justiţiei, care are nevoie de un aviz consultativ din partea Secţiei de procurori de la CSM, dar în situaţia de faţă procurorii de la CSM au dat în unanimitate aviz negativ referitor la motivele invocate în solicitarea ministrului Justiţiei, arătând că nu sunt de natură a duce la înlăturarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, iar preşedintele este cel care dispune, pentru că el semnează, deci, până când preşedintele nu semnează numirea în funcţie, procurorul nu intră în executarea mandatului. Juriştii ştiu asta despre un principiu care spune că o procedură din aceasta are şi o cale inversă, principiul simetriei juridice (…) dacă preşedintele a aprobat numirea, tot el trebuie să aprobe şi retragerea, deci nu este corect ce spun ei că e la discreţia ministrului Justiţiei“, a adăugat Zegrean.
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că deciziile Curţii sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial însă, în acest caz, nu există un termen până la care preşedintele Klaus Iohannis este obligat să emită actul de revocare al şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
“Deciziile Curţii sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Acum, cu punerea în aplicare, lucrurile sunt puţin mai complicate. În situaţia legilor, care sunt declarate neconstituţionale prin decizia Curţii, legea din momentul acela 45 de zile este suspendată şi dacă în termenul acesta de 45 de zile Guvernul sau Parlamentul, după caz, nu pun legea în acord cu decizia Curţii, legea nu se mai aplică, se scoate din legislaţia activă. În situaţia aceasta, de conflict juridic de natură constituţională, nu există un termen prevăzut în Constituţie şi nici în lege, în care cel care este declarat de Curte în conflict, fiind autorul conflictului, să găsească soluţii de ieşire din conflict. Sigur în situaţia de faţă, Curtea Constituţională a găsit soluţia şi a dictat-o prin dispozitivul hotărârii când a spus că preşedintele emite decizie de revocare din funcţie a procurorului general dar, dacă tot a spus asta, puteau să fac un pas mai departe şi să spună în cât timp pentru că ştiau că nu există un termen în care lucrul acesta trebuie făcut. Deci, este la latitudinea preşedintelui, la înţelepciunea preşedintelui când să facă sau dacă face acest lucru. Preşedintele poate poate să stabilească singur când o face”, a mai declarat Augustin Zegrean.
“Am aceeaşi părere ca judecătorul Minea (Mircea Minea, judecător CCR care a făcut opinie separată – n.r.). Şi eu spun că nu putea să fie ministrul în conflict cu preşedintele României ci Guvernul. Eventual dacă se punea problema de conflict, putea să fie între Guvern şi preşedinte, nu între un ministru şi preşedinte. Ministrul face parte din Guvern, dar nu este guvernul însuşi”, a mai spus Zegrean.
Totodată, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a mai spus că, în opinia sa, un ministru nu poate să fie în conflict cu preşedintele României, ci Guvernul.
De aici reiese şi decizia CCR de a anunţa şi ce măsuri trebuie luate pentru ca acest conflict instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei să nu mai existe, indicând şefului statului revocarea procurorului şef al DNA.
Argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare a ministrului Justiţiei, şi nu a preşedintelui României, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei prin care s-a stabilit că există un conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a stabilit că preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei.
Leave a Reply