Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică seară, la Antena 3, că după decizia Curții Constituționale referitoare la revocarea Codruței Kovesi, a observat anumite “declarații fulminante sau furinbunde din partea unora și altora, a unor ziariști care cheamă la nesupunere civică”, scrie HotNews.
“Nu am cum să ghicesc intențiile președintelui. Ce remarc însă în această săptămână după decizia CCR, am văzut o serie de declarații fulminante sau furinbunde din partea unora și altora, a unor ziariști care cheamă la nesupunere civică. Dezbaterea s-a dus în zona politică, ceea ce e anormal, pentru că aici nu e o chestiune de alegere. Nu e o problemă politică, ci una juridică și de legalitate, de respectare a Constituției și a legilor în vigoare. Cred că aceasta e abordarea corectă“, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Mediafax.
Preşedintele Senatului a mai declarat că în schimbarea opiniei faţă de ceea ce se întâmplă în România a cântărit foarte mult şi apariţia informaţiilor privind protocoalele dintre SRI şi instituţiile din sistemul judiciar.
Călin Popescu Tăriceanu a menţionat că el se aştepta din partea justiţiei să se grăbească să facă lumină legat de acest subiect şi a ţinut să precizeze că apreciază atitudinea directorului SRI.
Liderul ALDE a mai spus că, după decizia CCR privind revocarea şefei DNA, din partea Comisiei Europene nu a venit niciun comentariu pentru că există “un disconfort” la nivelul Executivului comunitar.
“Din partea CE nu există nimic, niciun comentariu şi am să spun ce cred eu. La nivelul CE cred că există un disconfort pentru că 10-11 ani s-a bătut monedă pe acest MCV (…) În fine, după 11 ani, iese la suprafaţă un putregai imens. Ce să facă Comisia în momentul de faţă? E o situaţia deloc confortabilă pentru Comisie”, a susţinut Tăriceanu.
Întrebat cine garantează, dacă preşedintele o revocă pe şefa DNA, că ”nu vine cineva mai rău după Kovesi”, preşedintele Senatului a replicat: “N-am atribuţii, se face un proces de selecţie. Probabil că între timp intră în vigoare şi legile despre care am vorbit şi CSM va avea un rol important. (…) Niciodată să nu spui că nu se poate mai rău, dar cred că anumite lecţii s-au învăţat şi văd o recăpătare a sentiment de independenţă autentică pe care trrebuie să-l aibă procurorii”.
Ambasada SUA la Bucureşti a transmis că urmăreşte îndeaproape evenimentele, comentând astfel decizia CCR, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA. “Urmărim îndeaproape evenimentele. Aceasta este o problemă internă a României”, a transmis Ambasada SUA la Bucureşti, joi, la solicitarea News.ro.
Curtea Constituţională a constatat miercuri existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi. CCR arată că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.
Leave a Reply