- Eticheta de ”Trădător”, ca și cele de ”Arogant” sau ”Prostănac”, nu se mai șterge. Dar, spre deosebire de ele, aduce oprobiu și dispreț fiindcă trădarea nu e un dat natural, ci presupune premeditare, dezvăluind absența caracterului. Îi este indiferent lui Tudorel Toader cum rămâne în istorie?
Fără semnătura ministrului Justiției, Tudorel Toader, e (aproape) imposibil ca Liviu Dragnea să treacă mult-visatele Ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere și pentru modificarea Codurilor penale.
Spun aproape fiindcă am demonstrat într-un editorial anterior că, în cazul refuzului lui Tudorel Toader, ordonanțele ar putea fi semnate din partea Ministerului de Justiție de secretarul de stat Mariana Moț, adusă de la Olt de vicepremierul Paul Stănescu. Însă această semnătură poate avea iz penal fiindcă doamna Moț e ministru secretar de stat pe relația cu Parlamentul și un eventual gir dat Ordonanțelor depășește cu mult fișa postului. Iar Liviu Dragnea se luptă să obțină acordul lui Toader pentru că are nevoie nu atât de semnătura în sine, cât de apărarea ei până în pânzele albe, ceee ce nu e la îndemâna Marianei Moț.
Tudorel Toader nu poate intra în această aventură sinucigașă fără OK-ul ”nașului” care l-a uns ministru ”independent” al Justiției, Călin Popescu Tăriceanu.
Sigur, îl poate și trăda pe liderul ALDE, n-ar fi nici prima, nici ultima trădare din politică, însă acest pas l-ar compromite total. Fiindcă Toader nu e un neica nimeni forțat să se agațe de politică precum înecatul de un pai, fără meserie și, implicit, breaslă, ci un profesionist care are mai mult de pierdut decât de câștigat din trădare.
Toată lumea iubește trădarea, dar nimeni pe trădători. Ori defilarea cu Dragnea nu înseamnă o trădare de catifea, de culise sau conjunctură, care lasă loc dubiilor ori circumstanțelor atenuante, ci o etichetă fără echivoc, pe care nimeni și nimic nu o poate desprinde, care va rămâne în istorie precum ”Arogantul” în cazul lui Adrian Năstase sau ”Prostănacul” în cel al lui Mircea Geoană.
Numai că aroganța și prostia nu sunt alese sau premeditate, precum trădarea. Pentru eticheta de trădător, nu există decât dispreț și oprobiu în istorie. Iuda e cel mai elocvent exemplu.
Și nu vorbesc atât de trădarea părintelui politic Tăriceanu sau de trădarea nobilei profesii de magistrat, cât de trădarea poporului român într-un moment cheie, cel al tentativei de restaurație pe care-l trăim.
Pe capii instituțiilor de forță la revoluția din 1989 nu-i scuză cu nimic ordinul ilegal primit de la Ceaușescu și executat fără discernământ. Tudorel Toader nu are nici măcar scuza unui ordin dat de un dictator…
Dacă Toader trece în barca lui Dragnea, e opțiunea unui om liber, în 2018, într-un stat membru UE și NATO, cu toate bunele și relele ce decurg din alegere. Dragnea, o mână de oameni cu probleme penale în diverse stadii și fanii lor, îl vor declara erou. Poporul român și istoria și-l vor aminti ca pe un trădător.
Și, în fond, ce i-ar putea propune Liviu Dragnea lui Tudorel Toader ca să devină groparul democrației și sfântul hoților de toate culorile politice? Bani are. Mulți. Profesie are. Respectabilă. E ministru al Justiției, cu Iohannis pe post de notar. Ce ar putea să-și mai dorească?
Circulă zvonul că Liviu Dragnea i-ar fi promis lui Tudorel Toader nominalizarea la prezidențialele din 2018 din partea PSD. A scris despre asta un editorial și Ion Cristoiu, cum ca ar merita să ajungă la Cotroceni. Dacă Tudorel Toader îi crede, a îmbătrânit degeaba.
Prin absurd, dacă Toader intră în PSD, candidează și câștigă prezidențialele, se va instala la Cotroceni într-o funcție pe care chiar el a golit-o de prerogative, inclusiv în materie de politică externă, și va fi grefierul viitorului ministru al Justiției. Occidentul îl va considera nefrecventabil și-l va izola tratându-l drept ceea ce va fi, de fapt, ”unealta lui Dragnea”. Atât și nimic mai mult.
Nici politic, nici profesional nu-i va prii lui Toader în viitor sfidarea Comisiei de la Veneția, din care (încă) face parte, a grupului GRECO, a Comisiei Europene. Cine să-l mai bage în seamă? Cine să-l mai respecte? Ce folos mai are știința de carte în lipsa caracterului?
Nu în ultimul rând, domnii Tudorel Toader și Călin Popescu Tăriceanu ar putea face un util exercițiu de imaginație.
Liviu Dragnea, albit de ordonanțele de urgență, se instalează, curat, la palatul Victoria. Își îndeplinește toate visele: numește prin Tudorel Toader oamenii săi de încredere la DNA și DIICOT – așa cum se laudă acum oricărui membru de partid exasperat de ineficiența în mutilarea justiției – trimite acasă șefii de servicii de informații care nu-i convin și dictatura-i gata. Are România la picioare. Ce face cu ea? Cine-i sunt partenerii? Cine-i sunt adversarii? Câtă democrație va exista în actul de conducere astfel obținut?
Credeți că ”statul paralel” izvorât din mințile domnilor Dragnea și Tăriceanu va deceda?
Nu, ”statul paralel” va funcționa cu un jupân-comandant unic: Liviu Dragnea.
Călin Popescu Tăriceanu va fi una dintre victime, dacă nu prima, fiindcă s-a împotrivit, explicit, ordonanțelor de urgență, alegând calea parlamentară a violului Justiției.
Vor urma dușmanii și toți cei care, fără a-i fi neapărat dușmani, au rezerve în manifestarea loialității ”până la capăt”, că de împotrivit nu îndrăznesc.
Cum nu știu ce schelete au prin dulapul de acasă sau cel de la Parchete domnii Toader și Tăriceanu, îi las să continue singuri exercițiul de imaginație.
Ce se va întâmpla când cei doi când vor ajunge la bunul plac al lui Liviu Dragnea? Dacă nu le pasă de poporul român, poate li se activează simțul de autoconservare. Nu de alta, dar l-au văzut la lucru pe Dragnea, executând cu zâmbet, pe sub mustață, lideri precum Mircea Geoană, Victor Ponta, Crin Antonescu, care, dacă ați uitat, a candidat la Teleorman. Pe Sorin Grindeanu și Mihai Tudose nu-i mai punem, că el i-a numit, el i-a dat jos, pe principiul ”eu te-am făcut, eu te omor”..
Le mai sugerez tuturor celor dornici să ajungă alături de Liviu Dragnea ”la capătul” visat de el să nu uite că orice revoluție își devorează fiii – mai devreme sau mai târziu.
Iar revoluția lui Dragnea nu-i și a poporului român.
Nu știu dacă e a numai a lui, fiindcă e instrumentată de consultanți israelieni și vine mănușă intereselor Moscovei. Dar asta e altă poveste.
Povestea unui lider de partid care nu are prerogative de politică externă prevăzute în Constituție, dar se folosește de cozi de topor pentru a le uzurpa de la titular și încearcă să joace cum se pricepe pe plan mondial… Și nu se pricepe. Despre povestea celui ce visează legitimat de mai marii planetei, altă dată.
P.S. Îi cer iertare doamnei Viorica Vasilica Dăncilă că nu am amintit-o. Nici în somn nu iese din cuvântul liderului PSD, așa că va face ce i se va cere. Adică va folosi un pix și va semna, dacă va fi cazul. Sper să nu fie.
Leave a Reply