Cetățeanul sârb Bratislav Zivkovic a fost declarat indezirabil în România, pe o perioadă de 15 ani, a decis marți Curtea de Apel București. Decizia vine la propunerea SRI care l-a monitorizat pe Zivkovic, membru al unei grupări paramilitare implicate printre altele și conflictul din estul Ucrainei alături de pro-ruși.
Potrivit SRI, Zivkovic “s-a deplasat de mai multe ori în România, cu scopul de a întreprinde activități de culegere de informații (…) referitoare la infrastructura critică și obiectivele militare naționale, cât și ale aliaților, amplasate în sud-estul României” pe care să le transmită “unei puteri sau organizații străine”.
“Zivkovic Bratislav este comandantul organizației de cetnici din Serbia “Cetniciki Pokret”. Această organizație este cunoscută că fiind una paramilitară cu orientări naționalist-șoviniste”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea
“În cursul anului 2017, ZIVKOVIC BRATISLAV s-a deplasat de mai multe ori în România, cu scopul de a întreprinde activități de culegere de informații care, potrivit cadrului legal în domeniu, constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale. ZIVKOVIC a întreprins acte preparatorii de procurare și transmitere a unor secrete de stat unei puteri sau organizații străine, ori agenților acestora, și constituirea de rețele informative pe teritoriul României”, a mai spus reprezentantul SRI.
Potrivit acestuia, Zivkovic “a manifestat interes pentru obținerea de documente clasificate referitoare la infrastructura critică și obiectivele militare naționale, cât și ale aliaților, amplasate în sud-estul României cu intenția de a afecta parteneriatele noastre strategice. Toate acțiunile cetățeanului sârb derulate în România au avut un caracter clandestin și un modus operandi specific activităților de spionaj”.
Direcția Generală Contraspionaj a SRI a condus la prevenirea exfiltrarii de informații clasificate de natură să afecteze interesele de securitate natională.
“Aici vreau să subliniez că cetățeanul sârb nu a reușit să între în posesia niciunui document sau informație clasificate”, a spus Marincea.
Evaluarea SRI arată că prezența lui ZIVKOVIC BRATISLAV pe teritoriul național constituie un risc la adresa securității naționale, motiv pentru care a fost sesizat Ministerul Public, cu propunere de declarare ca indezirabil.
În calitate de autoritate națională pe profil contraspionaj, SRI a avut ca misiune prioritară prevenirea oricăror riscuri și amenințări la adresa cetățenilor României și a cooperat în acest caz cu instituții interne (Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București), precum și cu partenerii noștri externi, potrivit reprezentantului SRI.
Leave a Reply