Noul președinte al USR, deputatul Dan Barna, a declarat, sâmbătă, că partidul său va avea ”cu siguranță” un candidat propriu în turul I al alegerilor prezidențiale din 2019.
Pe președintele Klaus Iohannis îl va susține numai în situația în care acesta va ajunge în turul II, iar candidatul USR nu.
Întrebat dacă această poziție exclude posibilitatea ca USR să îl susțină în turul I al prezidențialelor pe Klaus Iohannis dacă acesta va decide să candideze, Dan Barna a menționat că actualul președinte al țării reprezintă pentru USR o opțiune numai pentru turul II, în caz că nu va ajunge acolo candidatul USR.
”Președintele Iohannis a reușit în mare măsură să reprezinte vocea cetățenilor (…) Evident că sunt discuții politice care vor avea loc la momentul respectiv. Dar ceea ce eu spun cu siguranță este că USR va avea un candidat în turul I. Evident că în turul al doilea, dacă candidatul nostru nu va ajunge acolo, între opțiunea președintele Iohannis și, să spunem Gabriela Firea, vom susține cu toată energia pe președintele Iohannis, aici nu este niciun dubiu”, a mai afirmat președintele USR.
De asemenea, întrebat în legătură cu relația sa cu Nicușor Dan și cu contestarea de către organizația USR București a congresului care a avut loc în urmă cu o săptămână la Poiana Brașov, Barna a arătat că în ultimele zile nu a discutat cu Nicușor Dan despre situația partidului pentru că și-a îndreptat atenția spre susținerea candidaților USR în alegerile locale parțiale de duminică, efort în care s-au implicat toate”taberele”din partid.
Leave a Reply