Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, în timp ce mii de manifestanți cer demisia lui Tudorel Toader, că raportul prin care se cere revocarea Laurei Codruța Kovesi este „foarte argumentat”. Totodată, Dăncilă a asemuit-o pe Ana Gomes, europarlamentar socialist care a acuzat guvernul român de dezinformare în privința legilor Justiției, cu Monica Macovei.
„Îl respect foarte mult pe domnul Tudorel Toader. Acesta a făcut un raport detaliat și ușor de înțeles, legal. Legea trebuie respectată de toată lumea. Atunci când vorbim de lege, ea trebuie să aibă egală măsură de aplicare pentru toți. Nu este normal să identificăm o persoană cu o instituție. Ce este important acum este să nu zdruncinăm încrederea în justtie, iar acum ne lovim fix de acest aspect. Vedem că încrederea în justiție a scăzut. oamenii cred că în fața justiției își pot găsi dreptatea. Și externul se uită spre noi și vor să vadă care sunt reacțiile noastre, dacă în România se aplică legea așa cum trebuie”, a spus Viorica Dăncilă la România TV.
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat totodată că decizia pe care o va lua preşedintele Klaus Iohannis cu privire la procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este una care trebuie să se încadreze din punct de vedere juridic şi să respecte Constituţia, punctând faptul că raportul ministrului Justiţiei este unul detaliat şi argumentat.
“Cred că nu trebuie să vorbim despre un conflict, trebuie să vorbim despre respectarea legii şi legea trebuie să fie aceeaşi pentru toată lumea. (…) Eu am ascultat raportul întocmit de domnul ministru Tudorel Toader, am şi citit, nu sunt jurist, dar am văzut că este foarte argumentat. Ştiu că acum va merge spre CSM pentru un aviz consultativ şi pe urmă se va duce către domnul preşedinte Klaus Iohannis. Eu cred că, aici, dincolo de persoană trebuie să fie luată măsura care să se încadreze din punct de vedere juridic şi să respecte Constituţia. Este foarte important acest lucru şi dincolo de percepţii, dincolo de a ne poziţiona, de-o parte sau de alta, lucru anormal, eu cred că toţi trebuie să ne poziţionăm de partea justiţiei. Şi nu trebuie să lăsăm un lucru de normalitate să dividă societatea. Cred că trebuie să vedem ceea ce se spune în raport, vedem o argumentare foarte bună, şi cred că trebuie să ne încadrăm în ceea ce prevede justiţia“, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată la România Tv cum vede “conflictul” dintre Guvern, prin raportul privind procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi întocmit de ministrul Justiţiei, şi Palatul Cotroceni, prin preşedintele Klaus Iohannis care trebuie să ia o decizie cu privirea la şefa DNA.
Fiind întrebată dacă faţă de cele afirmate privind respectarea Constituţiei, şeful statului trebuie, prin urmare, să accepte propunerea ministrului Tudorel Toader de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, premierul a spus: “Nu-mi permit să-i dau sfaturi domnului preşedinte Klaus Iohannis, nici nu-mi doresc acest lucru pentru că întotdeauna am spus că nu trebuie, nimeni, să interfereze cu justiţia, cu atât mai puţin prim-ministrul“.
“Cred că domnul Klaus Iohannis trebuie să citească cu foarte multă atenţie acest raport, toate privirile, acum, sunt îndreptate către domnia sa, şi că în urma citirii acestui raport trebuie să ia măsurile care se impun pentru a arăta că legea în România este sfântă şi trebuie respectată de toată lumea “, a declarat Dăncilă.
Premierul a punctat faptul că îl apreciază foarte mult pe Tudorel Toader din punct de vedere profesional, adăugând că raportul acestuia cu privire la procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este unul “detaliat, argumentat, cu multe puncte, tocmai pentru a se încadra în limitele legii, pentru a vorbi din punct de vedere legal şi nu din punct de vedere al unor aprecieri”.
“Legea trebuie avută în prim-plan şi trebuie respectată de toată lumea. Eu consider că atunci când vorbim de lege nu contează că te adresezi unui om de rând, că te adresezi unui om important în stat. Ea trebuie să aibă egală măsură de aplicare pentru toţi. De asemenea, nu cred că este normal să identificăm o persoană cu o instituţie. O persoană nu reprezintă o instituţie, indiferent de persoana respectivă. Şi cred că acum, ce este important, nu este numai ce spune o persoană sau alta, cu o funcţie mai mare sau mai mică în stat, important este să nu zdruncinăm încrederea în justiţie“, a mai declarat Viorica Dăncilă.
Premierul a reacționat și față de acuzațiile europarlamentarului socialist Ana Gomes, care a acuzat guvernul de la București că dezinformează în privința legilor Justiției. Dăncilă susține că Gomes „poate fi asemănată cu doamna Monica Macovei”.
„Doamna Ana Gomes este o persoană care poate fi asemănată cu doamna Monica Macovei. Din punctul meu de vedere, am văzut declarația doamnei Gomes și consider că și-a depășit condiția de europarlamentar. Justiția este aceeași pentru toți și trebuie să ne unească, nu să ne dezbine. Acesta este modul corect în care trebuie să gandim”, a declarat Dăncilă duminică seară la România TV.
Europarlamentarul socialist Ana Gomes a declarat vineri într-un interviu pentru RFI că dacă cineva dezinformează Bruxellesul în privinţa Justiţiei din România, acela este chiar Guvernul PSD-ALDE. „Oficialii europeni nu sunt proşti, ei obţin informaţii din multe surse din România. Socialiştii nu pot închide ochii în faţa corupţiei”, a afirmat ea.
”Dacă cineva îi dezinformează pe oficialii europeni, Guvernul României este cel care face asta, pretinzând că această reformă a justiţiei nu are nimic de-a face cu lupta anticorupţie şi omiţând faptul că există o anchetă foarte serioasă a OLAF, care lansează acuzaţii foarte grave la adresa multor oameni din România din diverse zone ale administraţiei, dar în special în partidul de guvernare, condus de domnul Liviu Dragnea. Cred că nu doar cetăţenii români au o problemă. Şi noi în familia socialiştilor avem o problemă dacă nu putem să vedem şi să cerem responsabilitate din partea unui partid, a unui Guvern, care e controlat întrucâtva de un individ care este acuzat de corupţie atât de autorităţile naţionale, cât şi de cele europene. Deci nu cred că există o dezinformare, ci tentative de dezinformare a oficialilor europeni, dar oficialii europeni nu sunt proşti, ei obţin informaţii din multe surse din România. Este şi cazul meu. Sunt în contact cu societatea civilă din România. Sunt convinsă că şi în rândul social-democraţilor există mulţi oameni care resping vehement corupţia. Corupţia nu este o problemă care afectează doar partidele din România, ci de oriunde.”, explică Gomes.
În legătură cu schimbările din Justiție operate de PSD-ALDE și cu anunțul revocării șefei DNA de către ministrul Toader, europarlamentarul portughez a declarat:
”Am avut deja o discuţie, când ministrul Justiţiei a venit în Parlamentul European acum câteva săptămâni, dar a fost o discuţie timidă. Foarte puţini oameni au ridicat într-adevăr problema corupţiei. Au ţinut-o întruna cu şarada aceasta cum că ar fi vorba doar de a curăţa justiţia de ingerinţele serviciilor secrete. A fost evident că era vorba şi despre corupţie, iar acum odată cu această mutare din partea Guvernului român devine limpede.”, a conchis oficialul european.
Leave a Reply