Casa Regală s-a confruntat cu un incident violent. „Usa casei Regelui Mihai a fost forțată, trei persoane au fost gresate fizic, una este rănită”, a anunţat Casa Regală a României.
Fostul principe Nicolae Medforth-Mills a avut o tentativă de violare a domiciliului Regelui Mihai, la reședința acestuia din Elveția, unde a forțat ușa casei, implicând în incident șase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Regale, pe care i-a agresat, anunță Casa Regală, precizând că Regele Mihai refuză să își vadă nepotul, căruia i-a fost adus la cunoștință acest lucru.
Una dintre persoanele agresate fizic a fost rănită, menţionează reprezentanţii Casei Regale, care au precizat că, în final, fostul principe a fost împiedicat să forțeze intrarea în casă, potrivit Aktual24.
“Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-și vadă nepotul, lucru adus la cunoștință dlui Medforth-Mills în repetate rânduri”, spune Casa Regală.
La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să îl trateze pe rege, care nu au putut să-și facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală și că vor luă în discuție la instituția lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe rege, mai precizează Casa Regală.
Incidentul a avut loc la doar o oră după ce Regele Mihai fusese împărtășit de către IPS Mitropolitului Iosif.
Casa Regală a înaintat o plângere la poliția elvețiana.
În urmă cu 20 de ore, fostul principe posta pe contul sau de Facebook că se află la Aubonne, în Elveția.
Nicolae Medforth-Mills, nepotul regelui Mihai, s-a declarat deasemenea ”profund întristat” după ce un comunicat al Casei Regale l-a acuzat că a încercat să intre cu forța în reședința bunicului sau din Elveția și afirmă că nu va intra ”în acest joc murdar”.
”Mă întristează profund și nu înțeleg agresivitatea CR de a face tot posibilul de a mă împiedică să îmi văd bunicul și de a-mi discredita imaginea. Nu voi intră în acest joc murdar. Voi alege să-mi respect bunicul în aceste momente dificile pentru că așa se cuvine și așa este creștinește”, a mai scris Nicolae, pe contul sau de Facebook.
Nicholae Medforth-Mills este fiul principesei Elena a României și al lui Robin Medforth-Mills. Este născut pe 1 aprilie 1985, în Meyrin, Elveția. A primit titlul de principe la împlinirea vârstei de 20 de ani, însă printr-un document semnat la 1 august 2015 și intrat în vigoare imediat i-au fost retrase titlul și calificativul și a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.
Casa Regală a României a anunțat miercuri că sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferința și că nu va există niciun eveniment organizat la reședința acestuia. De asemenea, precizează că Regele Mihai a fost împărtășit marți de un trimis al IPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.
Luni, Casa Regală a anunțat că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat și prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței, principesa Margareta aflându-se de duminică seară la reședința privată din Elveția.
Regele Mihai a împlinit 96 de ani în 25 octombrie.
Regele Mihai I – ultimul monarh din țările Europei de Est – s-a retras din viață publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunțat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant și leucemie cronică și a fost supus unei intervenții chirurgicale la o clinică din Lausanne.
Leave a Reply