Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, proiectul de lege pentru achiziţia rachetelor HIMARS şi o hotărâre pentru încheierea unui acord cadru pentru patru corvete construite şi dotate la un şantier naval din România.
”În şedinţa Guvernului au fost adoptate două acte foarte importante cu privire la programele de înzestrare a Armatei Române. În primul rând mă refer la hotărârea de Guvern privind programul corvete multifuncţionale, care a fost aprobată în Guvern, mai exact aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare corvete multifuncţionale pentru dotarea Armatei Române. Prin acest act normativ, practic, Guvernul stabileşte condiţiile şi procedurile de parcurs în vederea atribuirii unui acord cadru şi a unor contracte subsecvente aferente sau contract multianual de furnizare a patru corvete construite şi dotate la un şantier naval din România, precum şi a suportului logistic iniţial. (…) Foarte important, unul dintre criteriile de calificare impus agenţilor economic, cuprins în anexă, este angajamentul privind efectuarea operaţiunilor compensatorii aferente contractelor subsecvente acordului cadru pe mai multe domenii. Prin acest act normativ asigurăm întoarcerea în industria de apărare a unor resurse foarte importante”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, citat de Mediafax.
Potrivit Hotărârii de Guvern, prima corvetă urmează a fi construită şi dotată în maximum trei ani de la semnarea primului contract subsecvent, urmând ca, în funcţie de alocările bugetare, programul să fie definitivat în maximum şapte ani.
Al doilea act normativ adoptat, la care s-a referit Barbu, este un proiect de lege privind achiziţia sistemelor HIMARS.
”Prin acest document se prevede atribuirea de către Guvernul României Guvernului SUA a contractelor de stat de tip scrisoare de ofertă şi acceptare. Prin acest document vorbim despre achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţie, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţă, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului. Înzestrarea cu aceste sisteme HIMARS reprezintă al doilea program major de tip acord <guvern la guvern> între România şi SUA după demararea achiziţiei sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare Patriot în noiembrie 2017”, a adăugat Nelu Barbu.
El a mai spus că, în România, asigurarea capabilităţilor de sprijin de foc indirect constituie un ”interes esenţial de securitate şi contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, cât şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastră în cadrul NATO”.
Leave a Reply