La ultimul termen din dosarul de la Judecătoria Sectorului 1, în care Cristian Boureanu este judecat pentru ultraj, procurorul a cerut condamnarea fostului deputat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. Decizia nu va fi definitivă, scrie Mediafax.
Reprezentantul Ministerului Public a cerut, vineri, la ultimul termen din dosarul lui Cristian Boureanu, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, o pedeapsă orientată spre mediu pentru fostul deputat, adică doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru ultraj.
De asemenea, pentru iubita lui Boureanu, Laura Dincă, procurorul a cerut o pedeapsă cu amânare, sub supraveghere doi ani, dar şi 30 de zile de muncă în folosul comunităţii. Aceasta este acuzată de mărturie mincinoasă. De asemenea, Andrei Ovidiu, poliţistul pe care Cristian Boureanu l-ar fi lovit în noapte în care a avut loc incidentul, a cerut, în instanţă, 200.000 de euro daune.
„Andrei Ovidiu a dovedit ca a minţit în mod repetat în faţa superiorilor, a Poliţiei romane, în faţa procurorilor şi a judecătorilor, în sala de judecata.(…) Nu am refuzat să mă legitimez, nu pot sa explic atitudinea lui Andrei Ovidiu de a folosi forţa. Nu am opus rezistenţă. Nu e adevărată acuzaţia că l-am lovit cu genunchiul pe Andrei Ovidiu. Nu l-am atins când am ridicat piciorul, nu l-am lovit când am ridicat piciorul. Doar am ridicat piciorul, şi el s-a ferit. Nu am avut nici intenţia sa îl lovesc. Doar am ridicat piciorul. Dacă îl loveam, apărea pe filmare. (…) Nu provoacă un om beat sau nu zgandare un câine turbat un funcţionar al Ministerului de Interne aflat în exerciţiul funcţiunii”, a declarat Cristian Boureanu în sala de judecată, înainte de fi depuse concluziile.
Leave a Reply