Deputatul PSD Florin Iordache a respins, joi, toate criticile aduse de președintele Klaus Iohannis referitoare la modificarea legilor Justiției.
Acesta a susținut că propunerile îmbunătățesc legislația în domeniu și sunt promovate printr-o procedură parlamentară normală.
„Nu știu ce înseamnă pentru președinte procedura viciată. Procedura care este acum în desfășurare este procedura parlamentară. Un grup de senatori și deputați au inițiat un proiect de modificare a celor trei legi, acestea sunt în procedura de avizare la CSM, Consiliul Legislativ și Guvern, după care vor intră în dezbatere parlamentară în Parlament, Camera Deputaților, ca primă cameră, Senatul — cameră decizională. Este procedura normală. Există procedura parlamentară sau procedura Guvernului. Am inițiat proiectul noi, un grup de parlamentari PSD și ALDE”, a precizat, pentru Agerpres, Florin Iordache, inițiator al proiectului de modificare a legilor Justiției și președinte al Comisiei speciale parlamentare privind domeniul Justiției.
Leave a Reply