Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, în legătură cu protestul de duminică seară din Bucureşti, că este „păcat“ ca o acţiune care a pornit ca fiind una civică „să fie pur şi simplu confiscată de opoziţia politică“.
„Trebuie respectat rezultatul alegerilor din decembrie anul trecut. (…) Cred că era mult mai corect ca partidele politice din opoziţie să nu întineze practic protestul cetăţenilor care au un punct de vedere de exprimat“, a afirmat Gabriela Firea, citată de Agerpres. Gabriela Firea a adăugat că este dreptul constituţional al fiecărui cetăţean să protesteze, însă tot în Legea fundamentală este prevăzut faptul că Parlamentul şi dezbaterea parlamentară reprezintă baza democraţiei. „Tot în Constituţie sunt prevăzute toate principiile democratice şi unul dintre acestea este faptul că Parlamentul şi dezbaterea parlamentară este baza democraţiei. Cred că toate aspectele mai controversate sau mai sensibile care apar în societate trebuie să fie dezbătute pe larg în Parlament, pentru că acolo se află tot aleşii românilor”, a susţinut Gabriela Firea.
Mai mulţi reprezentanţi ai PNL şi USR au fost prezenţi la protestele de duminică seară, printre aceştia fiind Raluca Turcan, Florin Cîţu, Clotilde Armand sau Cristian Seidler.
Leave a Reply