Președintele României, Klaus Iohannis, susține joi, începând cu ora 13.00 o conferință de presă la Palatul Cotroceni:
Câteva dintre declarațiile președintelui:
-Acum câteva luni, când am investit acest guvern, am avut o solicitare simplă: i-am rugat să termine cu această țopăiala fiscal-bugetară. Dar nu s-a întâmplat chiar așa
-Va prezint câteva cifre și evaluări despre situația economică în care ne aflăm noi.
-România traversează o perioadă de creștere economică. În fine, e o veste foarte bună. Creșterea economică-record în UE. Dar această creștere are din păcate vulnerabilități care trebuie cunoscute.
-Prima: se bazează pe consum, preponderent pe consum și astfel de creștere în general nu e văzută că una sustenabilă, de durată. Lipsește o parte esențială pentru o ccrestere sănătoasă: lipsesc investițiile. Lipsă investițiilor e un semnal foarte îngrijorător. Și nu vorbesc doar de cele în privat, unde au scăzut semnidficativ față de anul trecut.
-Investițiile străine au scăzut cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Și mai îngrijorător au scăzut nepermis de mult investițiile publice. Ele au scăzut cu peste 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, și nici anul trecut nu au fost chiar grozave.
-Un exemplu grăitor: se știe că performanță încasării veniturilor fiscale se măsoară în procent din PIB. În acest an, colectarea a ajuns la un minim istoric de 25% din PIB, față de cât ne-am propus acum câțiva ani, 35%.
-25% va spun că e extrem de puțin și acest lucru trebuie să ne îngrijoreze pe toți.
-În fine,
-25% va spun că e extrem de puțin și acest lucru trebuie să ne îngrijoreze pe toți.
-În fine, avem un adevărat paradox: creștere record a PIB-ului și tot creștere-record a datoriei. Guvernul se comportă aidoma unui om care câștiga în fiecare luna mai mult, dar împrumută mai mult de la bănci. Și lasă datoria în plată copiilor și nepoților. E un comportament contrapoductiv.
-În privință cadrului fiscal bugetar. Există multiple preocupări, avertismente, discuții în spațiul public și acțiuni foarte concrete ale sindicatelor. Comisia Europeană, atenție, nu cum cineva a spus la viteză că cineva din Reprezentanta-Comisia Europeană a declanșat procedura de deviație semnificativă în privință deficitului bugetar excesiv. Adică am cam luat-o pe arătură
-Am pierdut ceea ce se numește predictibilitate
-Această predictibilitate e vitală într-o economie sănătoasă, la fel cum sustenabilitatea e vitală, adică să avem politici publice și măsuri care permit o creștere în continuare și permit creșterea bunăstării populației.
-Guvernul a anunțat un pachet de măsuri fiscale, se pare că zilele acestea va intră în discuția guvernului. De aceea fac declarația de azi, pentru că acest pachet nu e clamata revoluție fiscală, ci se va transformă într-o bulversare fiscală.
-Se propune mutarea contribuțiilor și o scădere a impozitului pe venit. Pare un lucru interesant, dar o analiză arată că aceste măsuri mai degrabă complică problemele decât să le rezolve
-De exemplu, coaliția PSD-ALDE spune că transfera contribuțiile la angajat, dar vine cu acea nouă taxa de solidaritate de 2,25% care rămâne la angajator. Păi ori transferăm, ori nu? Deci în realitate transferăm parțial. Dar pentru oameni ce iese de aici?
-Problemă care apare: mare bulversare mare, dar în buzunar ce rămâne? Ei culmea, nimic!
-Nimic nu se schimbă în buzunarul romanului.
-Am făcut unc alcul folosind datele comunicate public. Am făcut un calcul pe salariul mediu brut pe economie. 3329 lei pe economie. Câștiga net 2335 de lei acum. Aplicăm măsurile propuse de PSD-ALDE și implementate cu mult entuziasm se pare de guvern. Facem un calcul și plecăm de la premisă că angajatrul e de bună credința.
-La un total cost de 4086 de lei acum și care rămâne tot atât, salariatul câștiga în plus fix 3 lei.
-Deci marea revoluție fiscală făcută de PSD-ALDE aduce unui om încă 3 lei în plus. Este caraghios.
-Și eu îmi doresc să câștige oamenii mai mult. Dar promisiunea PSD ALDE că prin transfer și scăderea impozitului crește venitul e pur și simplu falsă. Crește cu 0,1%. Crește puțin mai mult salariul minim, pentru că a fost modificat.
-De ce e nevoie de această mega-țopăiala fiscal-bughetara?
-Mai mult și mai grav: acest calcul e în regulă, bine că e și o creștere de 3 lei. Dar există îngrijorări în mediul economic, la sindicate, la români, că în realitate vor fi sectoare întregi unde vor scădea salariile. Și atunci ne întrebăm cui folosește această țopăiala fiscală. Românilor, sigur nu
-În consecință, solicit coaliției PSD ALDE să dea dovadă de responsabilitate și să renunțe la acest tip de politică fiscală care generează neîncredere și nu ajută pe nimeni.
-Recomand prudența la nivelul deciziei politice și guvernamentale, fiindcă nu-mi doresc o politică de azi pe pâine. România are nevoie de o politică sustenabilă.
-Avertizez la modul cel mai serios decidenții politici să aibă grijă judece clar la rece nu bage într-o cu final trist.
Sesiunea de întrebări:
Întrebare: O îngrijorare e la legile . Coaliția PSD ALDE vrea de . Atribuțiile președintelui păstrate, cum vedeți propunerile?
KI:-reușit cu rezultate negative remarcabile reușit se poate netransparent neclar decât acum. Niciodată nu am avut o astfel de pe legiferare. Pachet de legi asumat de ministru, toate avizele negative. Nu se ministrul, se duce Parlament fără drept de , își fizic din , din coaliție le prezintă când le-ar fi făcut acasă. Așa nu se legiferează.
La conținut: cu unele prevederi bune, oportune necesare (puneri de acord cu decizii CCR). de la legislația la o , ce se acum, e cale nu ar trebui o parcurgem.
Leave a Reply