Actrița Mariana Mihuț s-a născut la 7 noiembrie 1942. A absolvit Liceul “Golescu” din Pitești în 1960, apoi a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din București, unde a studiat cu profesorii Pop Marțian și Octavian Cotescu. A absolvit institutul în 1964, alături de colegii ei de promoție Ion Caramitru, Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu.
În 1963, când era în ultimul an de facultate, a debutat în teatru cu rolul Audrey, Rosalinda — din “Cum vă place” de William Shakespeare, la Studioul Casandra, potrivit site-ului revistateatrala.radioromaniacultural.ro.
În 1964, a câștigat prin concurs un post de actriță în București, la Teatrul Giulești (actualul Odeon). A început să joace alături de actori extraordinari, să colaboreze cu mari regizori.
A fost remarcată de regizorul Liviu Ciulei, care i-a încredințat rolul Marta din filmul “Pădurea spânzuraților”, unde a jucat alături de cel de care s-a îndrăgostit și cu care s-a căsătorit — Victor Rebengiuc.
În 1972 a devenit actriță a Teatrului Bulandra, unde a avut șansa să colaboreze cu regizori ca Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Cătălina Buzoianu, Sanda Manu, Silviu Purcărete, Gelu Colceag, Ion Caramitru. Actrița mărturisea într-un interviu că întâlnirea cu Lucian Pintilie în “Revizorul” de Gogol, în 1972, a fost unul dintre “cadourile” pe care le-a primit de la viață.
De-a lungul unei cariere de succes, a jucat în piese ca “Pălăria florentină” de Labiche, “Nunta lui Figaro” de Beaumarchais, “Îngerii triști” de D.R. Popescu, “Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, “Mincinosul” de Goldoni, “Bună seara domnule Wilde” de Oscar Wilde, “Revizorul” de Gogol, “A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, “Interviu” de Ecaterina Oproiu, “Pygmalion” de G.B. Shaw, “Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill, “Pescărușul”de A.P. Cehov, “Furtuna” de Shakespeare, “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, “Cum se numeau cei patru Beatles” de Stephen Poljakoff, “Luna dezmoșteniților” de Eugene O’Neil, “Merlin” de Tancred Dorst, “Home” de David Storey, “Teatrul comic” de Carlo Goldoni, “A șaptea poruncă” de Dario Fo, “Vizita bătrânei doamne” de Friederich Durrenmatt, “Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrak, “Copilul îngropat” de Sam Shepard, “O batistă în Dunăre” de D.R. Popescu, “Petru” de Vlad Zografi, “Levantul” de Mircea Cărtărescu, “Mutter Courage” de Bertolt Brecht, “Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, “Căsătoria” de Gogol, “Sorry” de Aleksandr Galin, precizează site-ul www.bulandra.ro.
A interpretat, de asemenea, numeroase roluri în teatru radiofonic, teatru TV, diverse emisiuni, recitări de poezie. Între piesele de teatru TV în care a putut fi urmărită se numără “Idioata”, “Cadavrul viu”, “Aici nu doarme nimeni”,”Nebunia lui Pantalone”, “Ciuta”, “O scrisoare pierdută”, “Improvizația de la Versailles”, “Îngerii triști”, “Ursul”, “D-na Ministru”, “Piatra din casă”.
Actrița Mariana Mihuț a avut foarte multe roluri în pelicule realizate de mari regizori români: “Pădurea spânzuraților (1965), regia Liviu Ciulei; “Diminețile unui băiat cuminte” (1967), “Păcală (1974), regia Geo Saizescu; “Capcana” (1974), regia Manole Marcus; “Mușchetarul român” (1975), regia Gheorghe Vitanidis; “Profetul, aurul și ardelenii” (1978); “Ultima frontieră a morții” (1979), regia Virgil Calotescu; “Echipaj pentru Singapur” (1981), regia Nicu Stan; “De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), regia Lucian Pintilie; “Cei care plătesc cu viața” (1991), regia Șerban Marinescu; “Balanța” (1992), regia Lucian Pintilie; “Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), regia Șerban Marinescu.
Pentru performanțele sale în teatru și film, actrița a fost răsplătită cu numeroase premii — Premiul UNITER pentru interpretare feminină — “Merlin” (1991), Premiul UNITER pentru interpretare feminină — “Ursul” (1992), Premiul UNITER pentru interpretare feminină — “Copilul îngropat” (1996), Premiul UNITER de Excelență (1997), Premiul orașului București pentru “O batistă în Dunăre” (2000), Premiul “Cea mai bună actriță” Brașov (2004), Premiul UNITER pentru rolul Inna Rasadina — piesa “Sorry”, premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la Gala Premiilor Uniter 2009, pentru rolul din “Regele Lear”, Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2017).
A fost decorată de Președinția României cu Ordinul Serviciu Credincios în Grad de Ofițer (2000), precizează site-ul www.bulandra.ro.
Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc au un fiu, Tudor.
AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Daniela Juncu)
Leave a Reply