Într-un interviu pentru Digi 24 , preşedintele PNL Ludovic Orban susține că PNL va depune o moțiune de cenzură pînă la finalul sesiunii parlamentare. Ce altceva a mai declarat Ludovic Orban citiți în interviul de mai jos.
Digi24: O critică ce vi se aduce este că unii liberali au făcut şi fac în continuare blat cu PSD. Cum răspundeţi unei asemenea acuzaţii?
Ludovic Orban: Nu prea am mai văzut liberali care să facă blat cu PSD.
– Aţi spus ,,nu prea am mai văzut”, au fost deci.
– Cu siguranţă, hai să fim cinstiţi! Până la congres, până la alegerea mea ca preşedinte, au fost destule situaţii şi la nivelul Parlamentului, şi la nivelul unor consilii judeţene sau municipale. Monitorizăm cu foarte mare atenţie poziţionările grupurilor parlamentare, ale grupurilor de consilieri judeţeni, ale grupurilor de consilieri municipali, în general ale conducerilor de la nivel judeţean şi, dacă va fi necesar, vom interveni imediat.
- DNA are şi umbrele sale, dar nu vreau să mă transform într-un detractor al luptei anticorupţie
– Aveţi în partid persoane care consideră că ce se întâmplă acum în Justiţie nu este corect?
– Poziţia PNL pe toate chestiunile legate de Justiţie, pe iniţiativa lui Tudorel Toader de care s-a dezis, a fost votată în unanimitate în Biroul Executiv. Suntem împotriva mai ales a celor patru propuneri care riscă să atace independenţa Justiţiei, să o subordoneze politic, puterea judecătorească, parchetele să le subordoneze partidului de guvernământ, s-a votat în unanimitate opoziţie totală faţă de aceste patru propuneri.
– Ştiu poziţia oficială. Vă întrebam dacă totuşi aveţi în partid persoane care sunt supărate pe ce se întâmplă. Cum sunt cei de la PSD supăraţi pe ce se întâmplă cu DNA, cu serviciile…
– Cei de la PSD sunt supăraţi că sunt deranjaţi, că sunt procurori care îi anchetează atunci când au elemente să-i ancheteze. În ceea ce priveşte PNL, readuc aminte că noi am respectat principiile integrităţii. Am acţionat în consecinţă când eu, Vasile Blaga, o serie de primari de municipii pe care i-am pierdut când a început urmărirea penală sau au fost trimişi în judecată automat s-au retras sau nu au mai candidat din partea PNL.
– Dumneavoastră v-aţi simţit nedreptăţit în momentul în care a trebuit să renunţaţi la candidatura pentru Primăria Generală?
– Sunt achitat de instanţa de fond. Cu siguranţă, m-am simţit nedreptăţit, dar asta nu înseamnă să mă transform într-un detractor al luptei anticorupţie. Iar în ceea ce priveşte activitatea DNA, sigur că există şi umbre, dar, dacă ne uităm la dosarele instrumentate, vedem că majoritatea sunt instrumentate profesionist şi s-au soldat cu condamnări.
– Care ar fi umbrele?
– Ei, umbrele se chinuie să le descopere mai mult cei de la putere. E mai puţin problema noastră, a opoziţiei. Când avem ceva de spus …
– Dar dacă sunt, domnule preşedinte Orban, pot fi spuse şi de către opoziţie.
– Cu siguranţă! Am luat poziţie faţă de Negulescu, de exemplu, care a fost un caz flagrant, şi faţă de alte dosare care nu au fost instrumentate în mod profesionist. Dar nu ne-am făcut un scop în viaţă din a identifica doar cazurile de dosare nereuşite sau de procurori care nu-şi îndeplinesc cu profesionalism şi respectând deontologia, funcţia de procuror.
- PNL va depune moţiune de cenzură până la finalul sesiunii. Liberalii negociază cu UDMR
– Măsura supremă a unei opoziţii este moţiunea de cenzură. De ce ezitaţi în a face un asemenea demers? Deocamdată, aţi spus că nu scoateţi din discuţie o asemenea măsură, dar că nu este momentul.
– Moţiunea de cenzură e un singur glonţ pe ţeavă într-o sesiune parlamentară şi ar fi o risipă de muniţie să depui o moţiune de cenzură atunci când nu ai un context politic maturizat, care să îţi permită să ai cea mai mică şansă ca această moţiune de cenzură să treacă. Urmărim cu mare atenţie fiecare evoluţie, fiecare dezvoltare politică, poziţionările grupurilor din majoritatea parlamentară, căutând momentul cel mai potrivit în care să avem cea mai mare şansă.
– Dar va fi în această sesiune parlamentară, până la finalul anului?
– Cu siguranţă! Putem depune o singură moţiune pe sesiune parlamentară şi vom utiliza acest instrument.
– Discutaţi cu cei de la UDMR pentru susţinere, vedeţi deschidere din partea lor?
– Deocamdată sunt sub protocol de colaborare parlamentară, dar au apărut anumite nemulţumiri şi sper să se adâncească această falie care s-a creat între majoritatea guvernamentală şi cei de la UDMR.
Şi în rândul majorităţii parlamentare sunt destui parlamentari care sunt nemulţumiţi şi care nu agreează mai ales harababura asta fiscal-bugetară care a fost provocată de Guvernul Tudose şi de ministrul Finanţelor şi pe care îi cultivăm.
- PNL se bazează pe nemulţumiţii din PSD şi ALDE
– Sunt mai mulţi, pentru că deocamdată doar pe domnul Teodorovici l-am auzit spunând oficial?
– Nu, ca vot vorbesc. Am mai avut vot şi la alegerea primarilor în două tururi, în care am avut un vot al unui senator din partea ALDE, care ne-a permis să obţinem vot favorabil în Comisia pentru Administraţie. Mai sunt destui.
– Cu cei de la PMP discutaţi, negociaţi?
– Cu siguranţă! În general, cooperăm cu toate formaţiunile care sunt împotriva PSD.
– Care credeţi că ar fi tema principală a unei moţiuni de cenzură, dacă se va concretiza până în decembrie?
– Distrugerea economiei, harababura, haosul, instabilitatea legislativă, fiscală. Alungarea investitorilor. Agresiunea permanentă împotriva mediului de afaceri, care va avea consecinţe extrem de grave asupra dezvoltării ulterioare a economiei româneşti.
- Despre greşelile PNL care au dus la eşecul de la alegerile parlamentare
– Au fost făcute greşeli în alegerea liderilor PNL de după prezidenţiale?
– Problema cea mai mare a PNL a fost că am menţinut conduceri bicefale, că nu am făcut alegeri şi că am avut conduceri numite, care nu s-au bucurat de legitimitatea dată de alegerea de bază a partidului. Foarte târziu ne-am hotărât. După alegerile parlamentare, după eşecul din alegerile parlamentare. Asta a generat şi o anumită absenţă a democraţiei, asta a generat şi o neadaptare a mesajului public la aşteptările publicului de centru-dreapta. A generat şi destule greşeli de natură strategică sau de poziţionare politică. Acesta e trecutul.
Obligaţia noastră este să ne pregătim să mergem pe propriile picioare, să câştigăm alegerile singuri. Dacă va exista oportunitatea şi posibilitatea de a ne asocia şi cu alţi posibili parteneri, ne vom asocia.
- Orban nu crede într-o uniune a partidelor de dreapta. Klaus Iohannis, susţinut pentru o nouă candidatură
– Din partea dumneavoastră este clar că preşedintele Klaus Iohannis are susţinere pentru o nouă candidatură, pe cine vedeţi venind dinspre stânga pentru această funcţie?
– Să vă zic o glumă. După cum au votat cei de la PSD, împotriva proiectului nostru de lege care împiedică să candideze la preşedinţie o persoană condamnată, nu e exclus ca şi Dragnea să aibă visuri prezidenţiale. PNL îl sprijină pe Klaus Iohannis pentru al doilea mandat. Între noi există o relaţie de cooperare, de parteneriat. Ne vom implica, cu toate forţele, pentru realegerea sa ca preşedinte al României.
– Discutaţi cu preşedintele, vă consultaţi cu acesta?
– Cu siguranţă!
– Aveţi deci o relaţie apropiată, de comunicare, vorbiţi la telefon?
– Întrebaţi-l pe domnul preşedinte, nu mă întrebaţi pe mine!
– La un moment dat s-a discutat despre faptul că preşedintele s-a implicat mult, activ în viaţa partidului şi că, la un moment dat, a făcut un pas înapoi…
– Nu, astea au fost speculaţii. Preşedintele acţionează în croiala constituţională şi e extrem de riguros.
- Dacian Cioloş trebuie să spună ce vrea
– Vedeţi o colaborare cu USR şi cu Platforma 100 a lui Dacian Cioloş în vederea alegerilor?
– Dorim să colaborăm cu orice cetăţean român care este agresat în fiecare zi de PSD, care respinge modul în care face politică actualul partid de guvernământ şi cu orice forţă politică ce doreşte să ni se alăture în bătălia contra PSD.
– Mai vedeţi întoarcerea lui Dacian Cioloş în PNL?
– Asta nu depinde de noi, asta depinde de ce îşi doreşte fiecare.
– Îl vedeţi a fi un personaj cu greutate, cu funcţie în PNL, sau mai degrabă făcându-şi propriul partid?
– Nu mă puneţi pe mine să vorbesc de domnul Cioloş, în primul rând domnul Cioloş trebuie să spună ce vrea. După ce spune ce vrea, după ce îşi defineşte obiectivele, putem să discutăm, putem să ne punem la masă şi să stabilim coordonate ale unei acţiuni comune.
Leave a Reply