Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a exprimat miercuri, în cadrul întâlnirii avute cu ambasadorul Canadei la Bucureşti, Kevin Hamilton, interesul părţii române pentru înfiinţarea unui Centru naţional de psihologie operaţională şi o viitoare colaborare româno-canadiană pe acest subiect.
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis joi Agerpres, un subiect important pe agenda discuţiilor dintre cei doi oficiali l-a reprezentat întărirea cooperării între cele două armate în domeniul medicinei militare şi asistenţei psihologice, inclusiv în ceea ce priveşte îmbunătăţirea sistemului de cercetare, gestionare a riscului, diagnosticare şi tratament specifice afecţiunilor de stres post-traumatic.
“În context, ministrul Apărării Naţionale a exprimat interesul părţii române pentru înfiinţarea unui Centru naţional de psihologie operaţională şi o viitoare colaborare româno-canadiană pe acest subiect. În perioada următoare, o delegaţie formată din reprezentanţi ai MApN se va deplasa în Canada pentru un schimb de experienţă în acest domeniu“, precizează sursa citată.
Totodată, informează MApN, agenda de discuţii s-a concentrat pe evoluţia cooperării în domeniul apărării şi perspectivele favorabile pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor militare, atât în format bilateral, cât şi în cadrul iniţiativelor derulate la nivel NATO.
“Ministrul Mihai Fifor a adresat mulţumiri pentru contribuţia substanţială a Canadei la iniţiativele aliate implementate pe teritoriul ţării noastre şi în regiunea Mării Negre, precum şi pentru participarea Forţelor Armate Canadiene la exerciţiile multinaţionale în vederea întăririi interoperabilităţii aliate”, se mai arată în comunicat.
Leave a Reply