O bancă normală are câteva sute de încasări și de plăți pe zi, a mai spus joi Isărescu. “În plus, el (n.r. trezorierul) trebuie să țină în rezervă minimă obigatorie un minim de lichiditate. E ca la baia de ulei de la motorul mașinii, trebuie să ai acolo niște ulei, că altfel îți distrugi motorul”, a explicat guvernatorul BNR. ”Dacă ei nu țin suma necesară, vine BNR și îi aplică o dobândă penalizatoare. Le-am dat flexibilitatea să nu țină în fiecare zi, că e foarte greu să țină acolo o suma minimă – să facă o medie pentru 30 de zile . Dar la începutul perioadei de rezervă minimă obligatorie, cei 40 sunt prudenți”, a precizat Isărescu.
Acestea sunt două lucruri care s-au întâmplat în septembrie, pentru prima oară după foarte mulți ani. La începutul perioadei de rezervă minimă obligatorie a venit și o colectare mai bună a Trezoreriei. “De regulă rămâneau în piață 2-3 miliarde de lei. Fiecare trezorier știa că o să apară un deficit la mine în cont. Dar merg în piață și vine R. O bancă care începe cu R și care avea surplus de lichiditate permanent. Și trosc!, îi lasă în piață. Și eu îi dau lui mai mult decât dacă i-ar lăsa în piață și i-ar lua BNR la facilitatea de depozit. Îi dau cu 0.3-0.4 dobândă mai mare. Și trece o zi, trec două, și nu mai apare R! Că Finanțele au colectat mai bine și i-au luat lui R lichiditatea. Și R n-a mai pus bani în piață. Așa sunt bancherii, sunt sperioși!”, a mai adăugat Isărescu.
El a mai explicat faptul că o lichiditate scăzută în piață ajută cursului leului. “Duce dobânzile în sus și nu depreciază cursul, ci dimpotrivă, scade cursul. O lichiditate scăzută înseamnă că fiecare caută bani și dacă nu găsesc, încep să vândă valută. Iar dacă-i strângi prea tare cu lichiditatea, cursul nu crește ci scade. Dar dobânzile n-o să mai vină unde-au fost pentru că limita de jos deja e 0.75, condițiile de piață sunt mult mai stricte și noi am declarat că vom gestiona ferm lichiditatea. Nu se împacă flexibilitate mai mare cu lichiditate mai laxă. Nu mai merge! Flexibilitate mai mare a cursului cu gestiune laxă sau adecvată a lichidității nu se împacă; îți dai cu stângul în dreptul! Cred că a înțeles și Raiffeisen…”, a conchis Isărescu, zâmbind.
Reamintim că indicele Robor la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la creditele în lei ancorate la dobânda variabilă, a crescut până la nivelul de 1,87%, Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%.
Leave a Reply