Numărul solicitanților de azil în Germania s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând la 1,6 milioane, majoritatea provenind din Siria, Afganistan și Irak, a anunțat joi Biroul federal de statistică german (Destatis), informează Reuters.
Datele privind solicitanții de azil reprezintă un subiect sensibil în Germania, ca urmare a crizei migranților din 2015, una dintre cele mai grave din perioada postbelică. Pentru politica dusă în domeniul migrației în ultimii ani, cancelarul Angela Merkel a fost penalizat de electorat la alegerile legislative din septembrie, când conservatorii au pierdut multe mandate parlamentare în favoarea formațiunii populiste de extremă dreapta ‘Alternativa pentru Germania’.
Comparativ cu 2014, numărul de potențial refugiați în Germania ajunsese la finalul anului trecut la 16% din numărul de cetățeni străini de pe teritoriul german.
Printre cei 1,6 milioane de solicitanți de azil se află oameni ajunși în Germania din motive umanitare, persoane ale căror cereri de azil sunt în curs de procesare, cei care au primit deja statutul de refugiat sau persoane care nu au primit acest statut, dar continuă să stea pe teritoriul german. Mai mult de jumătate dintre cele 1,6 milioane de persoane primiseră până la finalul lui 2016 permisiunea de a sta în Germania, în timp ce în cazul a 158.000 cererile de azil au fost respinse.
Referitor la aceste date, cotidianul german Bild a relatat că nu se știe unde se află 30.000 de solicitanți de azil ale căror cereri au fost respinse, ceea ce a sporit temerile referitoare la securitate.
Principala țară de origine a solicitanților de azil în Germania în ultimii doi ani este Siria, 455.000 de potențiali refugiați căutând protecție pe teritoriul german. Din Afganistan au provenit 191.000 de solicitanți de azil, iar 156.000 din Irak, potrivit sursei citate.
Deși în estul Germaniei s-a înregistrat cea mai mare creștere în rândul solicitanților de azil, cei mai mulți potențiali refugiați se află în vestul țării. Astfel, în landul Renania de Nord-Westphalia se găsesc 27% dintre solicitanții de azil aflați în Germania.
Dintre solicitanţii de azil 64% sunt bărbați, la nivelul întregii populații a țării proporția fiind de 49%.
Leave a Reply