”Polonia a pierdut la Bruxelles jocul pentru lucrătorii detașați după ce Cehia și Slovacia au trădat poziția Grupului de la Vișegrad, grup trădat anterior de Ungaria”, arată un comentariu publicat de RZECZPOSPOLITA, cel mai influent ziar polonez, preluat de Rador.
Cotidianul polonez acuză Ungaria că a trădat în mod repetat interele Poloniei, prin semnarea unui acord cu Gazprom, dar și prin neparticiparea la întărirea flancului estic al NATO.
Comentariul integral:
”Înfrângerea aceasta este cu atât mai dureroasă, cu cât la ea s-a ajuns în trei planuri în același timp.
În primul rând, în urma conflictului cu Emmanuel Macron, al cărui proiect victorios a fost în principiu și demonstrativ antipolonez. Președintele Franței a obținut aliați pentru protejarea pieței franceze în fața instalatorului polonez, criticând activitatea partidului Lege și Justiție.
În al doilea rând, în lupta pentru rămânerea Uniunii Europene în forma sa veche, cu patru libertăți ale pieței libere. Statele care reprezintă vechea Uniune, în frunte cu cele mai importante Franța și Germania, demontează fundamentele ei, firește, în sfera circulației persoanelor (a lucrătorilor) și a serviciilor. Pentru demontarea celorlalte – libertatea circulației capitalului și mărfurilor – nu vor fi de acord niciodată. Ar fi ceva prea neeuropean, încât numai la gândul acesta îți vine să dai fuga la supermarketul francez și să faci împrumut la banca austriacă pentru a cumpăra detergent german de spălat – ca rezervă.
În al treilea rând, Polonia a pierdut bătălia pentru viitorul Grupului de la Vișegrad. Aliații ei regionali, Cehia și Slovacia, au trădat, l-au sprijinit pe Emmanuel Macron. Alături de polonezi în problema lucrătorilor delegați a rămas Ungaria, dar ea a trădat deja Polonia mai înainte, în alte probleme.
Vișegrad, cunoscut ca V4, moare sub ochii noștri. Cu toate că o clipă mai înainte a înregistrat cel mai mare succes – sub influența lui UE a renunțat la distribuirea obligatorie a refugiaților între țările membre. De aceea a existat impresia că în cursa Uniunii V4 a alergat în ultimul timp bine, a fost recunoscut și a avut mulți suporteri printre europenii obișnuiți. Succesul a venit însă prea târziu, mai înainte de a ajunge la jumătatea drumului.
De ce? „Pentru că unitatea Cehiei, Poloniei, Slovaciei și Ungariei a emanat forță numai în problemele imigrației. Aversiunea față de refugiați și musulmani a invadat însă întreaga Uniune și a încetat să diferențieze Vișegradul. Pur și simplu, politicienii din Germania, Austria, Olanda și Franța au început să asculte opinia publică la fel ca ungurii și cehii.
În alte domenii, forța de unitate a Vișegradului nu s-a mai văzut de ceva vreme. Cea mai spectaculoasă a fost rămânerea de izbeliște a guvernului polonez cu Jacek Saryusz-Wolski ca contracandidat al lui Donald Tusk în lupta pentru funcția de președinte al Consiliului European. PiS a suferit cel mai mult în urma trădării lui Viktor Orban. A fost însă o înfrângere spectaculoasă a PiS, nu a Poloniei.
Pentru Polonia este deosebit de periculoasă lipsa unității în Grupul de la Vișegrad în problema securității. Atât în plan energetic – al cărui simbol trist a fost semnarea de către Budapesta a acordului cu Gazprom în ajunul summitului de la Varșovia al liderilor regiunii cu participarea lui Donald Trump – cât și în plan militar. Cehia, Slovacia și Ungaria au ignorat demonstrativ întărirea flancului estic al NATO, adică problema crucială pentru Polonia. În cele patru batalioane NATO care staționează în Polonia, Estonia, în Lituania și Letonia, nu există soldați din aceste trei țări membre ale V4. Există însă din țări mult mai mici, Luxemburg și Slovenia, nemaivorbind deja de Germania și Franța.
Dacă Grupul de la Vișegrad nu va supraviețui, atunci se poate scrie în necrolog că nu a avut grijă de diversificarea scopurilor comune.”
Leave a Reply