Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Donald Trump, deţinea trei paşapoarte americane, bunuri de milioane de dolari şi avea conexiuni cu oligarhi ruşi şi ucraineni, potrivit documentelor înaintate de procurorii federali Tribunalului Districtului Columbia (DC) după inculparea lui Manafort pentru conspiraţie împotriva Statelor Unire ale Americii, nedeclararea unor conturi din străinătate şi spălare de bani, transmite miercuri Reuters.
Manafort şi Rick Gates, asociatul său în afaceri şi adjunctul său în campania electorală, prezintă risc semnificativ de a fugi din cauza gravităţii acuzaţiilor care li se aduc, a dovezilor puternice în sprijinul vinovăţiei lor, a averii şi a ‘istoriei lor de comportament înşelător’, susţin procurorii federali.
Manafort şi Gates şi-au pledat luni nevinovăţia la cele 12 capete de acuzare, printre care spălare de bani şi activităţi nedeclarate de lobby şi consultanţă în favoarea fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici.
Acuzaţiile sunt primele care au rezultat din ancheta fostului director al FBI, actual procurorul special al Departamentului Justiţiei, Robert Mueller, numit în 2016 în acest post pentru a investiga presupusa ingerinţă a Rusiei în campania prezidenţială din SUA din 2016, al cărei scop ar fi fost înclinarea balanţei în favoarea lui Trump.
Acuzaţiile, care se referă la fapte din intervalul 2006-2017, nu au legătură cu activităţile din campania prezidenţială, dar dezvăluie legăturile apropiate ale celor doi cu Rusia şi se suprapun parţial cu perioada în care aceştia au lucrat pentru Trump.
Ei se află acum în arest la domiciliu şi le-au fost reţinute paşapoartele, justiţia stabilind o cauţiune de 10 milioane de dolari pentru Manafort şi una de 5 milioane de dolari pentru Gates.
‘Ambii inculpaţi au legături substanţiale în străinătate, inclusiv în Ucraina, unde amândoi au petrecut un timp şi au servit ca agenţi ai guvernului’ ucrainean, iar ‘atât Manafort, cât şi Gates au conexiuni cu oligarhi ucrainieni şi ruşi, care le-au furnizat milioane de dolari’, se arată în memo-ul redactat de guvern cu privire la condiţiile punerii lor în libertate.
Paul Manafort a lucrat mult timp pentru republicani înainte de a se îndrepta spre consultanţa politică externă.
Potrivit aceluiaşi memo, Paul Manafort a depus 10 cereri de paşaport în ultimul deceniu şi în prezent deţine trei astfel de documente. Bunurile financiare ale lui Manafort sunt substanţiale, dar dificil de cuantificat, cifrele din cererile de credite şi alte documente financiare prezentate de el începând din 2012 oscilând între 19 şi 136 milioane de dolari.
Manafort şi Gates deţineau şi controlau entităţi şi conturi bancare în numeroase locuri din lume, printre care Cipru, insulele Grenadine, Seychelles şi Anglia, menţionează acelaşi document.
Leave a Reply