Fostul vicepremier Sevil Shhaideh s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că aceasta a fost chemată pentru a fi informată asupra corectării unei erori materiale apărute în expertiza depusă în dosarul ”Belina”.
Pe 25 aprilie, procurorii anticorupţie au dispus schimbarea încadrării juridice şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în dosarul “Belina”.
Potrivit DNA, Sevil Shhaideh este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.
Procurorii susţin că, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual, prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.
Leave a Reply