May 24th, 2018056Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat joi că a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au constituit în Secţii Unite...
May 24th, 2018026Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat joi că a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la modificările aduse Legii 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, joi, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au...
May 24th, 20180116Procurorul din dosarul Rompetrol II, Gheorghe Mirel Rădescu, a scăpat de revocarea din funcție cerută de șeful DIICOT, cu sprijinul CSM, care i-a aprobat cererea de a reveni la Parchetul Capitalei de la 1 iunie.
Atât cererea de revocare din funcție formulată de șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, cât și solicitarea lui...
May 20th, 2018041Fostul preşedinte al României Traian Băsescu l-a contrazis, duminică seara, la o emisiune TV, pe fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean, care a declarat pentru Mediafax că o eventuală suspendare a premierului Viorica Dăncilă ar echivala cu schimbarea guvernului după 45 de zile.
”Îmi cer scuze anticipat dlui Zegrean şi...
May 19th, 2018167Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, le răspunde, sâmbătă, procurorilor Parchetului Judecătoriei Braşov, care au cerut suspendarea oricăror decizii din partea Curţii Constituţionale sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la...
May 18th, 2018233Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cer suspendarea oricăror decizii din partea CCR sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile Justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia și respectarea întocmai a recomandărilor GRECO.
Potrivit unui comunicat...
May 17th, 2018134Administrația Prezidențială a făcut publică scrisoarea adresată Comisiei de la Veneția prin care președintele Klaus Iohannis solicită un punct de vedere cu privire la pachetul de legi privind așa-zisa reformă a Justiției. Iohannis spune, în context, că este utilă organizarea rapidă a unor consultări între...
May 10th, 2018038Curtea Constituţională a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind legea referitoare la încetarea unor interdicţii pentru parlamentarii care s-au aflat în conflict de interese în perioada 2007-2013. Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul PSD Florin Iordache, scrie Digi24.
Plenul CCR s-a pronunţat...
May 10th, 20182184Reprezentantul Preşedinţiei la şedinţa CCR pe tema revocării şefei DNA Laura Codruţa Kovesi, consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu, a invocat inadmisibilitatea sesizării Guvernului privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţionlă între preşedinte şi ministrul Justiţiei ca parte a Guvernului,...
May 10th, 2018040Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat joi, în faţa judecătorilor Curţii Constituţionale, că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, motivat prin lipsa oportunităţii politice, este de natură să creeze un blocaj instituţional, notează Agerpres. ...