June 29th, 2018050Banca Naţională a României (BNR) nu a vrut să valorifice aurul din rezerva naţională prin operaţiuni riscante, să-l ”joace la păcănele”, aşa cum a sugerat ”un personaj”, pentru că aceasta ar fi implicat o formă de înstrăinare a acestuia, notează news.ro.
Menţinerea unor dobânzi mai ridicate pe piaţa...
June 14th, 2018437Românii care au luat credite pentru a-şi cumpăra case nu au devenit prizonierii băncilor, ci ai propriilor aspiraţii, iar Banca Naţională a României (BNR) vrea să promoveze, prin Raportul asupra stabilităţii financiare, o discuţie serioasă despre creditul ipotecar, nu una de tipul ”alba-neagra”, cu lozinci care fac...
May 16th, 2018068România a înregistrat în aprilie cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană, de 4,3%, după 4% în martie, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică Eurostat, care arată că la nivelul UE inflaţia a încetinit cu 0,1 puncte procentuale, la 1,4%, notează News.ro.
Eurostat calculează rata...
May 15th, 2018038Avansul economiei în Europa Centrală şi de Est (CEE) a încetinit probabil în primul trimestru din 2018, deoarece majorarea cheltuielilor, stimulată de creşterea salariilor, nu a reuşit să compenseze producţia industrială mai redusă, se arată într-o analiză publicată marţi de Bloomberg, citat de Agerpres.
Dintre cele...
May 10th, 2018042O eventuală plecare a lui Mugur Isărescu din postul de guvernator al Băncii Naţionale probabil va deschide calea unei lupte politice foarte puternice pentru BNR, a declarat la RFI preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
În opinia sa, pentru economia românească n-ar fi deloc bine ca politicul să captureze şi...
May 8th, 20180144Adrian Vasliescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, afirmă că "sunt voci din spaţiul public, susţinute de cercuri media, care atacă BNR şi care vor să ajungă la conducerea Băncii Naţionale", relatează News.ro.
Întrebat, la RFI, cum justifică noua creştere a dobânzii de politică monetară, Adrian Vasilescu...
May 8th, 2018051Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat, marţi, pe piaţa interbancară la 2,68% pe an, de la 2,54% cât era luni, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR), anunță Agerpres.
O valoare apropiată a fost înregistrată pe 16 octombrie...
May 7th, 2018262Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât, luni, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2,25% pe an, începând cu data de 8 mai, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, remis Agerpres.
Dobânda cheie era nemodificată din luna februarie a...
May 4th, 2018052Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut publice vineri scrisorile dintre el şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu pe tema situaţiei economice din România, relatează News.ro.
În scrisoarea trimisă BNR în februarie, Dragnea afirmă că o politică monetară adecvată trebuie configurată în raport cu politica...
May 4th, 2018035”Ar fi rușinos să nu faci reformele necesare cât timp dispui de o fereastră de oportunitate - așa după cum subliniază și reprezentanți ai organizațiilor financiare internaționale, BCE ș.a.
O încetinire (a economiei-n.red) este inevitabilă în timp și ar fi înțelept ca în acel moment să dispunem de un spațiu de...