April 23rd, 2018052Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat luni că alegerea primarilor într-un tur de scrutin este o eroare legislativă şi politică, iar pentru a susţine trecerea la două tururi PMP vrea să strângă un milion de semnături, potrivit Agerpres.
"Vrem să dăm un semnal legat de nevoia de a repara erori legislative care au...
January 9th, 2018046Premierul Mihai Tudose a afirmat marţi că vrea ca orice român care se duce la spital să beneficieze de tot ce are dreptul, acest lucru nefiind "o pomană", scrie Agerpres.
Şeful Executivului a făcut aceste afirmaţii la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor pentru achiziţia a 14 echipamente Computer Tomograf...
December 20th, 2017068Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, cu 180 de voturi „pentru”, 86 de voturi „împotrivă” şi cinci abţineri iniţiativa legislativă a UDMR care le permite miniştrilor, parlamentarilor, primarilor şi prefecţilor să fie comercianţi persoane fizice.
Potrivit iniţiativei...
December 18th, 2017147Plenul reunit al Parlamentului a respins, luni, amendamentul adoptat vineri în Comisiile de buget-finanţe privind creşterea cotelor defalcate din impozitul pe venit care merg la bugetele locale, scrie News.ro.
Vicepreşedintele PNL Florin Roman spune că decizia este o lovitură dată de PSD chiar primarilor săi şi reclamă...
December 18th, 2017467Proiectul celebrului Florin Iordache de la PSD, zis ministrul “Altă întrebare”, de modificare a legii de funcționare a ANI ar putea avea efecte devastatoare asupra cazuisticii ANI, avertizează agenţia într-un răspuns pentru portalul România Curată.
Practic, toate cazurile ANI – acolo unde nu s-a ajuns deja la sentinţe...
November 20th, 2017051Senatul a respins, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea inițiată de mai mulți parlamentari PNL pentru modificarea legii care prevedea revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților...
November 6th, 2017083Potrivit noului Cod, procurorii nu vor mai putea verifica “necesitatea și oportunitatea” emiterii actelor administrative emise de miniștri.
Codul Administrativ anunțat în vară de fostul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a intrat pe circuitul avizării, urmând să fie adoptat că proiect de lege în Guvern în perioada...
November 3rd, 2017051Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri că Guvernul ar trebui să dea mai multe explicații cu privire la reforma fiscală pe care a inițiat-o, pentru a clarifica lucrurile care au generat nemulțumire în ultima perioadă.
"În primul rând, trebuie mai multe explicații fiindcă oamenii înțeleg extrem de greu de...
November 2nd, 2017160Norica Nicolai a declarat, joi, că formațiunea sa susține varianta alegerii primarilor în două tururi de scrutin, precizând că "ALDE este partener de guvernare al PSD, nu o anexă".
Europarlamentarul Norica Nicolai, președinte al Consiliului Național ALDE, a declarat, joi, la Iași, că formațiunea sa susține varianta...
October 30th, 2017044”O tragedie și un dezastru nu se pot preveni și, din păcate, legile în ceea ce privește administrația sunt aceleași ca înainte de Colectiv. În primul rând, legile ar trebui să fie schimbate. Peste 3.000 de primari din România semnează pe aceleași legi pe care am semnat eu”, a declarat fostul primar al Sectorului 4,...