Inspecţia Judiciară îl acuză pe vicepreşedintele CSM, Cristian Ban, că, prin afirmaţiile făcute într-un interviu publicat marţi ”decredibilizează instituţia şi distorsionează realitatea”.
Inspecţia Judiciară susţine că vicepreşedintele CSM a lansat ”scenarii alarmiste privind cursul relaţiilor dintre clasa politică şi magistraţi”, după ce Cristian Ban a declarat că neînţelegerile dintre inspectori nu trebuie să fie folosite pentru înfiinţarea unei instituţii controlate politic, potrivit Mediafax.
Vicepreşedintele CSM, procurorul Cristian Ban, a declarat, într-un interviu pentru ziare.com, că sincopele comunicării dintre inspectori Inspecţiei Judiciare nu trebuie folosite ca pretext pentru înfiinţarea unei instituţii controlate politic, precizând că cea mai adecvată formă de funcţionare a IJ este de a fi în subordinea CSM. Ban a făcut referire şi la poziţia iniţială a conducerii Inspecţiei Judiciare, despre care, susţine acesta, iniţial a agreat ideea de trecere a instituţiei în subordinea Ministrului Justiţiei, precizând că este ”surprinzătoare şi interesantă”.
În replică, reprezentanţii Inspecţiei Judiciare susţin că multe dintre susţinerile vicepreşedintelui CSM ”reprezintă o distorsionare profundă a realităţii care decredibilizează Inspecţia Judiciară şi conducerea acesteia în încercarea de a le atrage într-o zonă străină de misiunea conferită de lege”.
”Considerăm că este foarte grav ca un membru al Consiliului Superior al Magistraturii să lanseze în spaţiul public scenarii alarmiste privind cursul relaţiilor dintre clasa politică şi magistraţi, caracterizat printr-o pretinsă stare de beligeranţă. Asemenea scenarii, prin temerea indusă în rândul judecătorilor şi procurorilor, facilitează manipularea în vederea aderării la o idee periculoasă, promovată deasemenea în cadrul interviului, în sensul căreia Inspecţia Judiciară nu ar fi decât un “instrument” utilizat de clasa politică pentru exercitarea de presiuni asupra magistratilor şi membrilor Consiliului Superior al Magistraturii care vor <<deranja>>”, transmite Inspecţia Judiciară, printr-un comunicat de presă.
De asemenea, vicepreşedintele CSM a precizat că s-a încercat schimbarea procedurii de numire a inspectorilor judiciari, pentru a fi mai “transparentă şi obiectivă“. Astfel, CSM a solicitat ca de numirea inspectorilor să se ocupe Institutul Naţional al Magistraturii şi CSM, nu ca în prezent, de o comisie numită de şeful Inspecţiei Judiciare.
”Susţinerea că procedura de numire si revocare in si din functie a inspectorilor judiciari cu functii de conducere si de executie nu este nici obiectivă şi nici transparentă este lipsită de orice argumentare fiind, ca atare, o simplă afirmaţie, fără suport obiectiv având în vedere că toate concursurile organizate de Inspecţia Judiciară au fost validate, potrivit legii, de Plenul CSM. Nu cunoaştem raţionamentul domnului procuror Ban care i-a permis să concluzioneze în sensul că viitoarea Inspecţie Judiciară se va afla sub control politic atâta vreme cât toţi judecătorii şi procurorii au primit acelaşi proiect de lege în cuprinsul căruia nu există dispoziţii care să conducă la astfel de concluzii. Prin reglementările propuse se intenţionează ca Inspecţia Judiciară să fie o instituţie independentă”, mai precizează instituţia.
În ceea ce priveşte controlul efectat la DNA, despre care Cristian Ban a spus că se ridica unele semne de întrebare cu privire la modul neunitar de efectuare a controlului, Inspecţia Judiciară susţine că ”domnul procuror menţine în opinia publică dar şi în rândul magistraţilor dubiul cu privire la existenţa unui alt scop decât cel legal al controlului efectuat de curând de Inspecţia Judiciară la Direcţia Naţională Anticorupţie apreciind, departe de adevăr, că s-ar fi dorit vânarea “cu orice preţ” a unor erori punctuale administrative, de natură să distorsioneze realitatea.”
”În această încercare de reinterpretare a demersului conducerii Inspecţiei Judiciare, dedicat exclusiv respectării legii, suntem surprinşi de informaţiile deţinute de domnul procuror cu privire la atmosfera şi sincopa de comunicare pretins existente în interiorul Inspecţiei şi prezentate în premieră în cadrul interviului câtă vreme acesta declara că Inspecţia este o “instituţie total independentă functional”, mai precizează instituţia.
Leave a Reply