Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat marţi că ştia de mai multe săptămâni despre negocierile pe care cei patru parlamentari care au plecat la PSD le purtau cu social-democraţii, menţionând că s-a încercat oprirea lor, dar fără succes. Pe de altă parte, liderul PMP a explicat că nu există riscul ca partidul să se desfiinţeze, el fiind în momentul de faţă mult mai solid teritorial decât a fost la alegerile parlamentare din 2016, scrie Agerpres.
Cei despre care Traian Băsescu spune că știa că vor pleca sunt Valeriu Steriu, Ion Ganea, Ion Tabugan şi Iustin Talpoş.
“Şi-au anunţat plecarea domnul Steriu, domnul Tabugan şi domnul Ganea. De asemenea, Talpoş a plecat şi el la PSD. Sunt trei foşti parlamentari UNPR şi un PMP – Talpoş. Am văzut dezinformatori încă de aseară, care spuneau că i-a trimis Băsescu sau PMP-ul la Dragnea. Nu, s-au dus că acolo îi trage inima şi sufletul şi nu am putut să-i oprim. Despre cei patru ştiam de multe săptămâni că erau în negocieri cu PSD-ul; s-a încercat oprirea lor, au fost discuţii la nivelul conducerii şi inclusiv ieri s-au dat asigurări că nu pleacă, iar astăzi au anunţat că au plecat. Eu am fost pe scenă la Maramureş cu senatorul Talpoş, care jura credinţă partidului în faţa a peste 700 de oameni. Între timp l-a părăsit jurământul. Eu nu spun că ni s-a întâmplat un lucru bun. Ştiu că PMP a fost considerat vulnerabil de către toate partidele şi aveau dreptate. Prin prezenţa unora dintre tradiţionaliştii UNPR-ului eram vulnerabili, deşi avem parlamentari care s-au integrat foarte bine în organizaţii, în grupurile parlamentare, dar avem şi alţii care nu s-au integrat şi, la momentul potrivit, când le-a fost apăsat butonul, au plecat“, a precizat Băsescu.
El a adăugat că singurul pe care îl regretă este Iustin Talpoş, care nu a avut nicio legătură cu social-democraţii.
“Dacă îmi pare rău de cineva îmi pare rău de Talpoş, care nu a avut nicio legătură cu PSD-ul înainte şi i s-a promis că după acest mandat va fi inspector-şef la Maramureş. Un profesor de istorie care ne-ar fi fost bun în grupul parlamentar şi întotdeauna un istoric e bun la casa omului, dar am rămas cu Tomac, care e un istoric mai bun decât Talpoş. Aşteptăm să-l vedem inspector-şef la Învăţământ la Maramureş pe domnul Talpoş“, a arătat Băsescu.
Liderul PMP a anunţat că în cadrul şedinţei premergătoare Congresului din 16 iunie au fost adoptate modificări de statut, dar ele vor trebui validate de congres.
“Am şi validat alegeri în opt organizaţii judeţene. Cu asta se cam încheie ciclul de alegeri în organizaţiile judeţene, un proces de asemenea premergător congresului. Şi s-a dat un vot pe soluţia de alegeri, pentru că statutul are două variante: alegeri pe moţiuni, conduse de viitorul preşedinte al partidului sau alegeri individuale, post cu post, de vicepreşedinte, de secretar general, de secretar ş.a.m.d. Opţiunea Consiliului Naţional a fost să fie un congres pe moţiuni, eu sperând că vom avea măcar două moţiuni, dacă nu trei-patru-cinci moţiuni, să fim un partid cu viaţă. Vom vedea ce se va întâmpla la Congres”, a arătat Băsescu.
Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat marţi că nu există riscul ca partidul să se desfiinţeze, el fiind în momentul de faţă mult mai solid teritorial decât a fost la alegerile parlamentare din 2016.
“În momentul de faţă, PMP-ul, care a avut din 2016 aproape doi ani să-şi consolideze structurile, este mult mai solid teritorial decât a fost la alegerile parlamentare din 2016. Deci acest risc, această teamă nu există. Problema este să ne clarificăm cu fuziunea asta (PMP – UNPR) şi m-aş bucura mult dacă, spre exemplu, Curtea de Apel s-ar pronunţa înainte de vacanţa judecătorească, pentru că săptămâna trecută s-a decis întoarcerea dosarului de la Înalta Curte la Curtea de Apel. Având în vedere că este aproape o batjocură la adresa unei fuziuni, poate că la Curtea de Apel Bucureşti se găsesc resurse ca acest dosar să fie judecat cu prioritate şi să se dea o soluţie înainte de vacanţa judecătorească. Asta ni s-ar părea rezonabil pentru perioada următoare“, a precizat Băsescu, după Convenţia Naţională a PMP.
El a adăugat că un motiv al eşecului fuziunii PMP – UNPR a fost faptul că instanţele nu au dat dovadă de minimă celeritate în soluţionarea dosarului.
“Eu cred că un motiv al eşecului acestei fuziuni este şi faptul că instanţele nu au dat dovadă de minimă celeritate. Sunt mai bine de doi ani de când dosarul fuziunii e purtat, amânat, trimis de la Curtea de Apel la Curtea Supremă, de la Supremă înapoi la Curtea de Apel. Adică nici instanţele de judecată nu au respectat obligaţia din lege de a judeca cu celeritate procesele de fuziune. A fost o strategie întreagă de blocare a fuziunii“, a afirmat liderul PMP.
Precizările acestuia au fost făcute în condiţiile în care patru parlamentari din partid – trei care provin din UNPR şi un membru al PMP – au părăsit formaţiunea.




Leave a Reply