Mai multe persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc, joi, în urma unei ciocniri în trafic între un TIR și un microbuz.
“Sunt 12 victime, conștiente. La fața locului s-au deplasat două echipaje de prim ajutor, două ambulanțe, două autospeciale transport victime multiple și un echipaj de descarcerare“, a declarat pentru Agerpres Silvia Bolohan, purtător de cuvânt al ISU Iași.
Prefectul județului Iași, Marian Șerbescu, a declarat că a fost activat planul roșul de intervenție în urma accidentului care a avut loc joi pe raza localității Răducăneni.
“A fost activat planul roșul de intervenții. Inițial am fost anunțat că sunt 15 victime în urma unui accident care a avut loc între un autocamion și un microbuz cu pasageri. Din cele 12 persoanele aflate în microbuz, șase au fost transportate la spital, alte șase primind îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele medicale ajunse la locul accidentului. Deocamdată nu știm cât de gravă este starea acestora“, a declarat prefectul județului Iași.
Ulterior, planul roșu de intervenție a fost revocat, toate măsurile care se impun în astfel de situații fiind revocate. ”În urma coliziunii au fost rănite 12 persoane, una dintre acestea refuzând să fie dusă la spital, celelalte 11 fiind transportate la Spitalul Sfântul Spiridon și Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Din câte am fost informat, niciuna dintre persoane nu a fost grav rănită“, a declarat prefectul Marian Șerbescu.
La scurt timp de la solicitarea primită la numărul de urgență 112, de la Inspectoratul Situații de Urgență și Serviciul Județean de Ambulanță s-au deplasat 14 autospeciale, din care opt ambulanțe, autospeciale de terapie intensivă mobilă.
“La fața locului, salvatorii au descoperit 12 persoane rănite, încarcerate, toate fiind conștiente. Pentru scoaterea din mașină nu a fost nevoie descarcerare, persoanele ieșind singure din mașina accidentată“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Silvia Bolohan.
Accidentul produs joi seara pe DN28, la intrarea în localitatea Răducăneni, a fost cauzat de intenția șoferului de TIR de a efectua o depășire neregulamentară, soldată cu intrarea în coliziune cu microbuzul cu pasageri care venea din sens opus.
“Traficul pe DN 28 a fost reluat. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele șoferului unui TIR înmatriculat în Republica Moldova. Acesta a încercat să facă o depășire, dar a intrat în coliziune cu un microbuz care venea din sens opus. Din această cauză traficul a fost blocat pe ambele sensuri“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vâjiac.
Potrivit medicului Diana Cimpoieșu, coordonatorul SMURD Iași, niciuna dintre victime nu este în stare gravă.
“În urma impactului dintre cele două mașini, 11 dintre pasagerii microbuzului au fost duși la spitale din Iași. Șase dintre aceștia se află la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, alți cinci fiind transferați la Spitalul de Neurochirurgie după ce au suferit traumatisme cerebrale, toraco-abdominale, de coloană sau la nivelul membrelor superioare și inferioare“, a precizat Diana Cimpoieșu.
Leave a Reply