Propunerea de înființare a unei direcții care să investigheze infracțiunile comise de magistrați nu este una realistă, a afirmat joi procurorul general Augustin Lazăr.
Nu este necesară o asemenea instituție, în condițiile în care nu există o infracționalitate semnificativă în rândul acestei categorii profesionale, a afirmat Lazăr, după ședința în care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de modificare a legilor Justiției primit de la Camera Deputaților.
”Există câteva dispoziții (…) ale acestui proiect de lege care au fost foarte sever criticate de colegii noștri, cum este aceea privind direcția de investigare a pretinselor infracțiuni săvârșite de judecători și de procurori. Ei bine, așa ceva este absolut suprarealist, în condițiile în care există o criminalitate nesemnificativă, adică există un număr de fapte total nesemnificativ pentru acest corp socio-profesional“, a declarat Lazăr.
Procurorul general a precizat că în acest an doar opt magistrați au fost inculpați, iar în anii precedenți numărul lor nu a trecut de 16.
“Pentru aceasta să faci o direcție de 20 de procurori nu este realist“, a mai spus Augustin Lazăr.
Leave a Reply