Comisia Juridică a Camerei Deputaților a aprobat marți modificarea propusă de Cătălin Rădulescu și Andreea Cosma la legea privind sancționarea faptelor de corupție, în sensul dezincriminării obținerii de foloase din operațiuni comerciale incompatibile cu funcția, dacă beneficiarul este o terță persoană, scrie G4Media.
Legea 78/2000 este unul din actele normative fundamentale pentru activitatea DNA. Nu mai puțin de 40% din activitatea procurorilor anticorupție, cu privire la faptele conexe sau asimilate celor de corupție, se bazează pe această lege..
Cătălin Rădulescu, supranumit și ”deputatul mitralieră” a fost condamnat în decembrie 2016 la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția. Adică exact pe baza articolului 12 din legea 78/2000 a cărui modificare a propus-o și a reușit să o treacă prin Senat și prin comisia juridică a Camerei Deputaților.
Cum arată modificarea operată de PSD, ALDE și UDMR la propunerea lui Cătălin Rădulescu și a Andreei Cosma:
- Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite: a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale
Cum arată articolul în vigoare:
- Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite…
Practic, dacă foloasele necuvenite obținute în urma operațiunilor financiare incompatibile cu funcția nu sunt exclusiv materiale, ori dacă au fost obținute pentru altul, cel care a comis fapta nu poate fi tras la răspundere.
Raportul adoptat de comisia juridică urmează să fie trimis plenul Camerei Deputaților, care este forul decizional, după ce Senatul a adoptat tacit actul normativ.
În cadrul dezbaterii din comisia juridică asupra propunerii lui Cătălin Rădulescu, deputatul UDMR Marton Arpad a spus că legea 78/2000 privind sancționarea faptelor de corupție ar trebui abrogată în totalitate. Propunerea sa a fost aplaudată de președintele comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea.
Leave a Reply