Referindu-se la aplicarea și efectele Legii recursului compensatoriu, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut joi că era obligat să pună în aplicare prevederile unei legi care a intrat în vigoare, chiar dacă nu el a fost inițiatorul.
„Întrebaţi-i pe cei care au inițiat legea, întrebați-i pe cei care au schimbat sensul, natura juridică a recursului compensatoriu din vocație la liberare condiționată la zile considerate efectiv executate, întrebați așadar pe cine a inițiat de ce nu a fundamentat legea, de ce nu a făcut studiu de impact (…). Indiferent cine ar fi ministrul Justiției, când o lege intră în vigoare trebuie să o aplice”, a explicat Toader, notează Aktual24.
De notat că modificările care fac acum posibilă eliberarea a mii de infractori au fost propuse în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, condusă până recent de Șerban Nicolae, de către parlamentari ai PSD, ALDE și UDMR.
În același context, legat de Legea recursului compensatoriu, Tudorel Toader a afirmat că sindicaliștii din Adminstratia Națională a Penitenciarelor (ANP) au furnizat o informație falsă privind punerea în libertate a unui număr de 1.200 de deținuți, că urmare a aplicării Legii recursului compensatoriu.
„Cei de la sindicat v-au dat o informație absolut eronată, (…) pentru că pe data de 7 noiembrie aveam un document (…) oficial de la ANP cu faptul că au fost eliberați 650 de deținuți, că urmare a Legii recursului compensatoriu. (…) Dar în 650 intră și cei 529 eliberați în prima zi și nu cumva să-i adăugați pe cei eliberați în prima zi cu 650, că sigur va da mai mult. Am cerut directorului ANP, am vorbit și astăzi cu dânsul, îmi trimite oficial un comunicat astăzi și dumneavoastră, dacă nu va supărați, nu ar trebui să dați drumul la informații de natură să genereze o anumită preocupare, să nu zic temere, fără să o verificați, (…) pentru că faceți un rău opiniei publice”, a declarat Toader, la ieșirea de la ședința CCR în cadrul căreia a prezentat punctul de vedere al Guvernului cu privire la cererea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de a se constată conflictul juridic între Guvern și DNA în cazul „Belina”.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut joi că sindicaliștii din Adminstratia Națională a Penitenciarelor (ANP) au furnizat o informație falsă privind punerea în libertate a unui număr de 1.200 de deținuți, că urmare a aplicării Legii recursului compensatoriu.

Leave a Reply