Cum a ajuns Tudorel Toader din barca lui Călin Popescu Tăriceanu în cea a lui Liviu Dragnea

• Surse apropiate negociatorilor susțin că ministrul Justiției a ales să meargă mai departe cu liderul PSD

”Independentul” Tudorel Toader a ajuns ministru al Justiției grație lui Călin Popescu Tăriceanu. La acel moment din existența coaliției PSD-ALDE,  după episodul Florin Iordache și Ordonanțele 13 și 14, Călin Popescu Tăriceanu era legat ombilical în interese cu Liviu Dragnea.

Dragnea și Tăriceanu, ca și mulți din partidele lor, aveau securea Justiției deasupra capului.

Amândoi au decis să atace securea declarând-o parte dintr-un întreg ilegal, botezat ”stat paralel”, care vrea să-i ”asasineze” politic. Pentru asta, un întreg angrenaj s-a pus în mișcare. S-au fixat țintele și trăgătorii. Apoi a început vânătoarea. Eliminarea ”statului paralel” însemna, de fapt, capturarea, redută cu redută, a instituțiilor și popularea lor cu oameni noi, credincioși coaliției ajunse la putere.

În lupta cu ”statul paralel”, care era musai să fie demonizat și distrus, Dragnea și Tăriceanu erau vârfuri de lance, oamenii cu vorbele contondente, numai bune de convins mulțimea că pădurea de potențiali infractori e o pădure de sfinți, iar infractorii se află în tagma celor care vor curățenie – procurori, judecători, ofițeri ai serviciilor secrete, jurnaliști,  oengiști, tefeliști, intelectuali și alți nemulțumiți.

Tudorel Toader a primit însărcinarea să tocească tăișul securii numite Justiție, astfel încât ea să nu mai poată face nici un rău, indiferent de iscusința ”călăilor” care o utilizează, prin fișa postului sau prin ”blestematele” acelea de protocoale.

Toate bune și frumoase până când când justiția ”statului paralel”, deși tocită de lupta la baionetă mai bine de un an, a rupt legătura ombilicală ce-i ținea strâns îmbrățișați pe liderii PSD și ALDE: Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în primă instanță pentru acuzația de mărturie mincinoasă în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, iar Liviu Dragnea a fost condamnat, tot în primă instanță, la trei ani și șase luni în dosarul ”Bombonica”.

Din acel moment, interesele lui Dragnea și Tăriceanu au devenit divergente, în ciuda declarațiilor oficiale.

Tăriceanu, chiar dacă nu recunoaște explicit, se vede tot mai aproape de Cotroceni, loc unde, dacă ajunge, și-ar dori și altceva decât să dea decorații și să primească ambasadori.

Ori lupta până la capăt cu ”statul paralel” presupune, așa cum a fost în ultimul an, golirea funcției prezidențiale de atribuții, în favoarea Parlamentului și a Guvernului.

Până și atribuțiile pe linia de securitate și siguranță națională sau cele de politică externă, aferente unui regim semiprezidențial, nu mai sunt în siguranță, iar partenerii strategici – UE, NATO și SUA – mai au foarte puțin până la a declara România drept un interlocutor nefrecventabil.

Ce să facă la Cotroceni în țarcul trasat pentru Iohannis, se întreabă, probabil, Tăriceanu, acum, când securea Justiției nu-i mai întunecă judecata? Și dacă se salvează și Liviu Dragnea, care din doi are mai multe șanse pentru Cotroceni, dată fiind mărimea partidelor, e altă întrebare care nu-i dă pace.

La polul opus, Liviu Dragnea pare a-și fi pierdut uzul rațiunii, mai ales că simte cum îi fuge pământul de sub picioare tocmai când mai avea câțiva pași până la preluarea puterii totale în România. Inclusiv a ”statului paralel” care trebuia reeducat prin oameni numiți în funcții cheie să schimbe macazul în favoarea lui. Dragnea nu se visează premier, așa cum greșit se acreditează, ci ditamai președintele, cu tot statul la picioare. Nici pentru el, nici pentru PSD, Tăriceanu nu poate fi un prezidențiabil serios. Mai exact, e chiar un pericol, date fiind cotele de încredere din sondajele cinstite, acelea care nu sunt aduse la cunoștința electoratului.

Și așa ajungem la Tudorel Toader, cel care a avut o viață relativ ușoară cât timp interesele lui Dragnea și Tăriceanu erau comune. Acum, urmând linia Tăriceanu, Toader ar trebui să temporizeze lucrurile, iar optând pentru linia Dragnea ar trebui să le accelereze.

E drept că Dragnea ar putea să se descurce, cu sau fără Tudorel Toader, în cazul disperat al unor ordonanțe de urgență. Pentru contrasemnătura necesară de la Justiție, Dragnea are un secretar de stat, pe Mariana Moț, adusă de la Olt pe filiera Paul Stănescu. Pentru contrasemnătura de la Externe, tot minister ALDE, ar putea sări peste Meleșcanu, ca și la Memorandumul secret privind mutarea ambasadei României din Israel, apelând tot la un secretar de stat. Ordonanța sau ordonanțele cu bucluc mai au nevoie și de un aviz pentru oportunitate, de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, tot din curtea ALDE, dar specialiștii spun că, la nevoie, peste acesta se poate sări dacă există semnătura premierului și cele două contrasemnături de la Justiție și Externe.

Cu toate acestea, Dragnea are nevoie de greutatea girului lui Tudorel Toader. Una este să dai lovitura cu Moț, alta e să invoci în apărare reputația profesională a lui Toader.

La rândul lui Tudorel Toader știe că nu poate să împace și capra și varza: ori merge până la capăt, până în pânzele albe, cu Dragnea, ori mustăcește alături de Tăriceanu, într-un joc de glezne.

Toader își are și propriile calcule, dacă vrea să rămână în politică. Tăriceanu și ALDE sunt de preferat dacă vrea să ajungă la Bruxelles. Dacă vrea să intre serios în politica noastră, mai de folos îi este PSD, cu sau fără Dragnea. Dacă are de gând să revină în cariera universitară, faptele din ultimul an îi vor face viața destul de grea.

Surse bine informate din PSD susțin că Tudorel Toader a ales deja tabăra  lui Dragnea. Sau a fost ajutat să aleagă, dacă îi mai folosesc cuiva nuanțele în evaluarea opțiunii.

Sigur că mi-aș dori ca sursele citate să greșească, iar Tudorel Toader să se extragă la timp din acest joc aproape dement de distrugere a Justiției. Dar nu sunt atât de naivă să nu înțeleg că istoria acestor zile – ca și istoria umanității – e compusă nu doar din fapte eroice, ci și din compromisuri și trădări, mai mici sau mai mari, pe care doar protagoniștii le cunosc în amănunt. Noi, muritorii de rând, vedem doar efectele. Și plătim pentru ele.

Tudorel Toader, un universitar de vază până mai ieri, ar trebui măcar în al doisprezecelea ceas să-și amintească, dacă a uitat, că Justiția e o putere în stat și s-o trateze ca atare. Nu s-o aservească, pentru oricare dintre taberele politice, ci s-o întărească, conform cutumelor consacrate în toată lumea democratică. Îi stă în putință, are știință de carte și poate să oprească nebunia care a cuprins România. Numai să vrea.