Procurorii DNA au în curs de cercetare, la acest moment, un alt dosar în care firma Tel Drum este chiar pusă sub acuzare, pe lângă dosarul în care a fost începută urmărirea penală împotrivă lui Liviu Dragnea și a altor opt persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, citată de news.ro.
Întrebată câte dosare are în lucru DNA vizând Tel Drum, Livia Saplacan a spus că la acest moment, pe lângă dosarul în care a fost începută urmărirea penală împotrivă lui Dragnea, „este în curs de cercetare un alt dosar în care firma Tel Drum este chiar pusă sub acuzare”.
Referindu-se la dosarul în care este urmărit penal liderul PSD, Săplăcan a spus că prejudiciul este de aproximativ 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu și 20 de milioane de euro, bani obținuți prin fraudarea fondurilor europene.
„Prejudiciile constatate până la acest moment se constituie din două sume – un prejudiciu din abuz în serviciu, aproximativ 30 de milioane de lei, și un prejudiciu de 20 de milioane de euro, bani obținuți nelegal, ca urmare a fraudării fondurilor europene. Un element important de precizat este că felul în care se obțineau ilegal banii din finanțare europeană presupunea falsificarea unor date insertate în proiectele tehnice. În principal, se trecea o cerința că metodă folosită la asfaltarea drumurilor să fie una anumită, care permitea câștigarea licititatiei de către firma Tel Drum, pentru că numai această firmă deținea un anumit utilaj care era trecut în caietul de sarcini. Este un utilaj care a fost preluat de la Consiliul Județean. Inițial, a fost cumpărat din bani publici și dintr-un credit contractat de Consiliul Județean și ulterior a fost trecut în proprietatea firmei Tel Drum”, a spus purtătorul de cuvânt al DNA.
DNA a anunțat, luni, că a început urmărirea penală a liderului PSD, Liviu Dragnea, sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credința de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și abuz în serviciu cu obținere de foloase, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanți ai firmei Tel Drum.
Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri. Grupul inițiat în anul 2001 avea ca principal scop obținerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice, prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, pentru favorizarea dirmei Tel Drum, susţin procurorii DNA.
Leave a Reply