Președintele american Donald Trump nu exclude o întrevedere cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un pentru a-l convinge să renunțe la ambițiile sale nucleare, cu toate că recunoaște că un astfel de scenariu este prematur, informează duminică AFP.
Întrebat în emisiunea “Full Measure” difuzată duminică despre disponibilitatea sa de a-l întâlni pe “dictator”, Trump s-a declarat “gata să întâlnească pe toată lumea”.
“Nu cred că este vorba despre forță sau slăbiciune, a te așeza la masă cu oamenii nu este o alegere proastă”, a apreciat Donald Trump, subliniind că el întâlnește deja “numeroase persoane”, așa cum este cazul în cadrul turneului pe care l-a început în Asia, dominat de tensiunile cu Coreea de Nord. “Deci aș fi, desigur, pregătit să fac asta, dar să vedem cum evoluează lucrurile, cred că este încă prea devreme” pentru a lua în calcul o întâlnire cu Kim, a spus Trump.
În cadrul aceluiași interviu, Trump a spus că a renunțat la serviciile lui Paul Manafort ca șef al echipei de campanie pentru a evita “conflicte potențiale” de interese cu “anumite națiuni”. “Cred că am descoperit ceva” despre modul în care Paul Manafort “ar putea fi implicat cu toate… cu anumite națiuni și nici nu știu exact despre ce a fost vorba. Dar a fost un moment în care am simțit că ar fi mai bine fără Paul — pentru că nu vrem să avem multe potențiale conflicte” de interese, a declarat Trump, care a mai spus că nu intenționează să-l demită pe procurorul special Robert Mueller.
“Sper că (Mueller) tratează totul în mod corect și, dacă este așa, voi fi foarte fericit, pentru că atunci când vorbești despre nevinovăție, eu chiar nu sunt implicat în înțelegerea secretă cu Rusia. Credeți-mă, este ultimul lucru în care m-aș putea gândi să fiu implicat”, a reiterat Trump. Președintele american a mai spus că nu este la curent cu o eventuală intenție a lui Mueller de a-l interoga. “În ceea ce mă privește, nu mi s-a spus că aș face obiectul unei anchete, nu sunt vizat de vreo anchetă”, a insistat șeful statului american.
Paul Manfort și asociatul său Richard Gates se află în arest la domiciliu după inculparea lor, la 30 octombrie, de către procurorul special Robert Mueller, însărcinat cu ancheta federală privind amestecul Rusiei în campania prezidențială din 2016 din SUA și cu verificarea suspiciunilor de complicitate între echipa de campanie a lui Trump și reprezentanți ruși. Ambii au pledat nevinovat.
Leave a Reply