Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni seara, la România TV, că președintele Klaus Iohannis “este beneficiarul politic al execuției mele“, dar “sistemul la un moment dat va sări și pe dumnealui cum a sărit și pe Traian Băsescu“, informează HotNews.
“În România se poate orice, nu sunt președintele României, nu sunt șeful sistemului, noi nu avem puterea, noi avem guvernarea, puterea este din 2005 încoace la șeful statului“, a declarat șeful PSD.
“La mine trebuie să fie moarte, că cu bătaia nu înțeleg… credeți că dacă mă resemnăm mai ajungeam aici, dacă eram băiat cuminte nu se mai ajungea aici, dacă la parlamentare nu aveam o așa majoritate era liniște și pace, mai ieșeau la iveală toate dezvăluirile? Nu, că nu avea nimeni curaj să le spună“, a mai adăugat Dragnea.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că toată “istoria” cu firma teleormăneană Tel Drum a început în 2004, într-o campanie electorală pentru alegerile locale, și că au existat “multe dosare” legate de acest caz, dar toate “s-au deschis, s-au închis“.
“Eu resping categoric orice acuzație din acest dosar“, a spus Dragnea.
Acesta a susținut că totul a început în 2004, când “cei de la PD, atunci, sau alianța DA au început să scoată pe piață această poveste cu Tel Drum” pe care ulterior au “rostogolit-o” și au început “să facă cercetări, să cheme oameni, să audieze“.
“Au fost multe dosare, s-au deschis, s-au închis. Dacă era ceva le găseau“, a apreciat șeful PSD, pe numele căruia DNA a deschis luni un nou dosar, legat de fraudare de fonduri europene în care este implicată și societatea Tel Drum.
Dragnea a susținut însă că “în România e posibil orice, până la urmă, din păcate” și că “oameni au stat degeaba în pușcarie“, pentru că ulterior să câștige procese la CEDO. “Le-a dat cineva anii înapoi?“, s-a întrebat el.
Întrebat de Victor Ciutacu despre incidentul relatat de realizatorul radio Marius Vintilă – care i-a reproșat în avion că își bate joc de țară și că minte un popor întreg și că vrea să legalizeze hoția – cât mai „îndură să fie înjurat”, Liviu Dragnea a folosit prilejul ca să declanșeze un atac inexplicabil la adresa șefului SPP, generalul Lucian Pahonțu, pe care l-a catalogat drept „poștașul Cotroceniului” și le-a transmis „lui și apropiaților” „să lase gândurile de mărire”.”Noi nu avem puterea, noi avem guvernarea. Este foarte importantă precizarea aceasta. Puterea este de ani de zile la șeful statului și se exercită în mod ocult, prin diverse canale. Apropo, domnul Pahonțu, nu mai încercați să racolați oameni din PSD. Vedeți-vă de SPP-ul dumneavoastră, nu de PSD. Domnul Pahonțu este principalul vestitor al Cotroceniului”, a mai declarat Liviu Dragnea, care a refuzat să precizeze cu exactitate ce îi reproșează în fapt șefului SPP, notează HotNews.
Referitor la noul dosar de la DNA, Dragnea a mai spus:
Potrivit acestuia, după alegerile parlamentare, “ceea ce a speriat cel mai mult a fost conținutul programului de guvernare, foarte bine făcut și nu ușor de pus în practică“, program care nu lasă “spațiu de manevră” acelor partide care ar putea să-l susțină pe președintele Klaus Iohannis la prezidențialele din 2019.
“Din fericire, avem toate răspunsurile pentru cei care au tot mințit în ultimele luni că nu putem pune în practică programul, dar acest program de guvernare, dorința noastră de a reforma ce este stricat în anumite sisteme sperie. Pe plan politic, programul implementat lasă un spațiu de manevră aproape inexistent pentru opoziție, adică pentru partidele care ar putea — o parte dintre ele — să-l susțină pe președintele Iohannis la alegerile prezidențiale din 2019. Iar, pe de altă parte, sunt instituții și șefi de instituții care încep să-și pună problema dacă cumva, prin absurd, în această țară încep să funcționeze lucrurile, așa cum funcționează în celelalte țări din Europa unde este o democrație consolidată. (…) Și sigur că sunt zbateri serioase (…). Și lupta este îngrozitoare. A fost scos armamentul în primăvară, brusc, deci asta cu referendumul n-a mers, au scos armamentul greu și au început să spună de Brazilia, de Belina, de Tel Drum, pentru a crește un nivel de demonizare în așa fel încât în percepția publică să apară firesc că trebuie să înceapă un nou dosar la DNA și haide să creăm un cadru din asta și să meargă acolo și poate cedează“, a susținut președintele Camerei Deputaților.
În continuare, Dragnea a denunțat un sistem de putere paralel, ilegitim care funcționează în România de ani de zile:
“În ultimele luni de zile au început să apară enorm de multe informații, mărturii, chiar și documente și un sistem care face ceea ce știe să facă cel mai bine, și anume, dosare. Este un instrument tăios, care are ca scop să intimideze (…), de a direcționa o putere foarte mare folosită cu cruzime în mâna celui de care ascultă, cel care patronează acest sistem. Pe de altă parte, sistemul își păstrează și pentru sine o parte din această putere. Unii au spus stat paralel, alții invizibil, alți stat mafiot, alții putere ocultă. Sunt instituții și politice și de forță și încep să iasă la iveală foarte multe lucruri. Asta deranjează, pentru că sistemul și cei care sunt beneficiarii acestor acțiuni profund ilegale, neconstituționale și abuzive încep să fie destul de speriați. (…) Sunt foarte multe fronturi deschise de către noi, pentru că am promis în campanie să facem rânduială în modul cum interacționează și acționează puterile statului și instituțiile statului — să treacă în matca constituțională. Și sunt unii oameni cărora li se înmoaie genunchii“, a afirmat liderul PSD.
Leave a Reply