Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a convocat pentru luni, la o şedinţă, toţi parlamentarii pe care îi conduce, în timp ce Guvernul trebuie să se reunească pentru a adopta măsurile fiscale, informează Rtv.
Şedinţa convocată de Liviu Dragnea vine în contextul în care luni trebuie să aibă loc o şedinţa extraordinară de Guvern, în care să fie adoptate două Ordonanţe de Urgenţă extrem de importante, care vizează modificări la măsurile fiscale, precum transferul de contribuţii de la angajator la angajat. Această măsură a fost contestată atât de sindicalişti, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis.
Ședinţa parlamentarilor PSD va începe la ora 14.30. Potrivit unor surse politice, vor fi discutate inclusiv aceste măsuri fiscal-bugetare care urmează să fie adoptate în perioada imediat următoare. De asemenea, vor fi discuţii şi pe marginea bugetului pe anul viitor.
Leave a Reply