”Cum construiește Dragnea realitatea paralelă: cinci cazuri flagrante – de la asasinii invizibili la tentativa de lovitură de stat”, este titlul editorialului semnat de Cristian Pantazi pentru portalul G4Media.ro.
Jurnalistul denunță ”un modus operandi” pe care-l identifică în cel puțin cinci luări de poziție ale liderului PSD în august 2018. ”Falsificarea grosolană a realității” îi permite lui Liviu Dragnea să-și pună în practică jocurile politice și lumea paralelă astfel obținută ajunge în casele românilor prin puternicele vehicule mediatice pe care le controlează discreționar, observă Pantazi.
Prin minciuni, falsificări ale realității și mistificarea datelor, toate ridicate la rang de politică de stat, PSD guvernează România și este pe cale de a o scoate de traseul euroatlantic, conchide Cristian Pantazi.
Editorialul lui Cristian Pantazi:
Condiția de bază a oricărei dictaturi în devenire este falsificarea grosolană a realității. Proteste plătite din străinătate, organizare paramilitară, tentativă de lovitură de stat. Așa a descris Liviu Dragnea violențele din 10 august, în ceea ce părea delirul televizat al unui autocrat în devenire. Ficțiunea creată de Dragnea se transformă într-o realitate paralelă care îi servește pentru atingerea propriilor scopuri politice. E deja un modus operandi pe care l-am văzut deja în cel puțin cinci momente în ultima lună.
1. Protestele din 10 august comandate din străinătate
Dragnea a promis și probe pentru povestea lui. Iar așa-zisele probe au venit cuminți pe filiera Luju – Antena 3, un amestec de securisme și delațiuni anonime. Două scopuri are Dragnea. Primul – schimbarea agendei publice și ieșirea din defensiva mediatică, dominată de scandalul cu Gabriela Firea și acuzațiile privind violențele de la miting.
Pe baza lor, Dragnea vrea să ucidă dosarul jandarmeriadei, transferându-l de la Parchetul General al incomodului Lazăr la protejatul Bănilă, după cum a scris aici Dan Tăpălagă.
De ce vrea să ucidă Dragnea dosarul? Ca să nu se ajungă la adevărații comanditari ai violențelor, să nu se ajungă la cei care au plătit interlopii aduși în Piața Victoriei și ca să-și asigure sprijinul jandarmilor pentru mitingurile care vor veni, în cazul adoptării OUG pentru amnistie și grațiere.
2. Referendumul pentru familie
O non-problemă în România a fost ridicată de Dragnea la rangul de ”moment fundamental, o cumpănă pentru poporul român”. A forțat organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției, riscând radicalizarea a două tabere antagonice și transformarea României într-o țară care se întoarce spre obscurantismul Evului Mediu.
O fantasmagorie politică pe care o va folosi însă în scop personal: va încerca să adune iar partidul în jurul său, invocând nevoia de solidaritate cu o chestiune esențială pentru electorat. Confruntat cu marea criză provocată de Gabriela Firea și gruparea baronilor, Dragnea va utiliza referendumul ca să discute personal cu fiecare șef de organizație județeană, încercând să-i scoată din tabăra Mihai Tudose – Paul Stănescu.
3. Scandalul presupusei tentative de asasinat
A fost una dintre cele mai ridicole minciuni lansate de acest campion mondial al tromboanelor. A lansat-o tot la Antena 3, împachetată în acuzații prost mascate la adresa lui George Soros. Era atât de străvezie minciuna, că până și Antena 3 a tratat subiectul cu maximă precauție.
Subiectul a murit două zile mai târziu, după ce toate parchetele și serviciile secrete au anunțat că o asemenea informație nu se confirmă.
Dar, chiar și cu prețul de a se fi făcut de râs, Dragnea, a reușit atunci să schimbe într-o oarecare măsură agenda publică, dominată copios de dezvăluirile despre violențele jandarmeriei de la miting și de neînțelegerile publice dintre ministrul de Interne și prefectul Capitalei pe tema intervenției forțelor de ordine.
4. Supărarea pe Claudiu Manda
O altă ficțiune marca Liviu Dragnea este falsa supărare la adresa lui Claudiu Manda. Presat cu întrebări despre prietenia lui cu ”statul paralel”, despre presupusa tăiere a porcului la sediul SRI, Dragnea a spus de-a lungul timpului că va da toate detaliile dacă va fi chemat în Comisia de control SRI. Comisie condusă de Claudiu Manda, colegul său de partid și unul dintre puținii privilegiați care au acces la ședințele grupului organizat de la Scroviștea.
La final de august, întrebat iar despre legăturile cu Maior, Coldea și Kovesi, Dragnea a avut o răbufnire caraghioasă la adresa lui Manda, pe care l-a acuzat că nu l-a chemat la audieri. “Eu am tot aşteptat să mă invite Manda la comisie, nu m-a invitat… Nu pot să zgârii la uşă şi nici nu vreau să mai vorbesc acum despre tema asta, o să facem o emisiune şi discutăm ca să lămurim totul. Ştiţi ceva? Nici nu mă mai duc. Să nu mă mai cheme că nu mă mai duc. Nu glumesc”.
Sigur că tot PSD-ul a pufnit în râs când l-a văzut pe Dragnea acuzându-l pe Manda că îl ignoră. Dar și-a rezolvat iar problema: a scăpat ieftin de explicațiile cerute pentru informațiile care îl arată tot mai des ca un obișnuit al ”statului paralel” pe care îl demonizează de doi ani.
5. Reacția la scrisoarea lui Rudy Giuliani
Dragnea a văzut în scrisoarea plătită a lui Rudy Giuliani ocazia perfectă de a-și pleda cauza. S-a aruncat public când nu se uscase cerneala pe cecul încasat de avocatul lui Trump și a decretat: ”Președintele Iohannis nu mai poate pretinde că nu e nimic grav sau că încă nu a lecturat scrisoarea domnului Giuliani. O astfel de poziție nu ar face decât să întărească percepția publică larg răspândită că domnia sa este tributar Statului Paralel, pe care l-a protejat până acum”. Mai mult: a îmbrățișat ideea lui Giuliani de constituire a unei comisii de judecători internaționali care să analizeze și să se pronunțe cu privire la impactului protocoalelor secrete asupra sistemul de justiție.
Dragnea, la fel ca restul penalilor care-l aplaudau de pe margine pe Giuliani, a căzut însă în propria capcană de data asta. Realitatea paralelă pe care a încercat să o creeze, că președintele Trump e îngrijorat de derapajele așa-zisului stat paralel din România, s-a dovedit o piesă de teatru prost regizată, dar scump plătită.
Acestea sunt minciunile cele mari, grosolane, strânse în ultima lună. Ele ilustrează modul în care PSD guvernează de doi ani: minciuni, falsificări ale realității, mistificarea datelor – toate sunt ridicate la rang de politică de stat.
Leave a Reply