Judecătoria Sectorului 4 a admis, miercuri, cererea de eliberare condiționată din închisoare a fostului ministru Gabriel Sandu, care execută o pedeapsă de 3 ani închisoare în dosarul ”Microsoft”.
Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată de DNA.
Gabriel Sandu le-a cerut magistraților de la Judecătoria Sectorului 4 să-l elibereze condiționat din închisoare, susținând că ultimii trei ani au fost “de mare chin” pentru el în penitenciar.
Avocatul său a susținut că Gabriel Sandu îndeplinește toate condițiile pentru a fi eliberat condiționat și a cerut clemență.
Pe 3 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe fostul ministru Gabriel Sandu la 3 ani închisoare în dosarul ‘Microsoft’. În același dosar au mai fost condamnați Dorin Cocoș — 2 ani și 4 luni de închisoare, fostul primar Gheorghe Ștefan — 6 ani, omul de afaceri Nicolae Dumitru — 2 ani și 4 luni.
Gabriel Sandu este singurul inculpat din dosarul ‘Microsoft’ care se mai află în detenție, ceilalți trei fiind eliberați condiționat.
Leave a Reply