Potrivit sursei citate, dosarul este o extindere a anchetei demarate recent privind decontări de îngrijiri la domiciliu fictive de peste 13,2 de milioane de lei.Reamintim că președintele CNAS, Marian Burcea, a fost reținut de DNA , pe 1 septembrie, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și pentru folosirea influenței în obținerea de foloase necuvenite. Împreună cu Burcea au mai fost reținute 13 persoane, printre care șefi și funcționari din CASMB și CNAS, reprezentanții unor firme și o avocată.
Cine sunt persoanele reținute:
Același referat arată, potrivit DNA, că există date și probe potrivit cărora, începând din anul 2016, reprezentanții unor firme furnizoare de servicii medicale fără activitate reală ori legală, aflate în relație contractuală cu CASMB, ar fi aderat la grupul infracțional constituit din funcționari și conducători ai CASMB.
Mai mult, sursa citată precizează că, începând cu luna martie 2017, gruparea infracțională ar fi fost sprijinită și de președintele CNAS, Marian Burcea.
“Grupul infracțional a fost constituit astfel ca, prin comiterea unor infracțiuni (înșelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, abuz în serviciu), Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate (FNUASS) să fie fraudat prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, iar banii din acest fond să nu fie folosiți pentru îngrijirea medicală la domiciliu a asiguraților care aveau nevoie reală de aceste servicii, în mod gratuit”, se menționează în comunicat.
În plus, arată anchetatorii, cei care au participat la grupul infracțional ar fi construit, în mod repetat, proceduri netransparente și extrem de complicate ca măsură de precauție împotriva oricărei încercări de devoalare a modului nelegal de cheltuire a FNUASS, iar conducătorii instituției, deși au avut cunoștință de activitățile infracționale, nu ar fi dispus măsuri pentru verificarea, tragerea la răspundere și sancționarea celor care au acționat în scopul fraudării banilor de la CASMB.
“În perioada 2016 — 2017, inculpații reprezentanți ai furnizorilor autorizați de servicii medicale au indus în eroare CASMB prin aceea că au prezentat ca fiind adevărate unele situații nereale (raportări false în ceea ce privește conținutul serviciilor medicale prestate, asiguratul care a primit îngrijirile, data, ora și persoana care a efectuat serviciul medical), ceea ce a condus la efectuarea de plăți necuvenite pentru servicii care nu au fost prestate. Astfel, au fost încasate de firmele inculpaților anterior menționați sume necuvenite cuprinse între 151.098 lei și 3.041.650 lei”,, precizează DNA.
Potrivit DNA, prin contribuția infracțională a trei funcționare din cadrul CASMB (Gabriela Rodica Mocanu, Mina Elena Petrescu și Jeana Sardare, cercetate în stare de arest preventiv), datele nereale, pe baza cărora reprezentanții firmelor au făcut raportările false, au fost înregistrate, șterse și reînregistrate în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), astfel încât serviciile medicale fictive să poată fi validate în SIUI.
“Reprezentanți ai furnizorilor autorizați de servicii medicale interesați în decontarea unor servicii medicale fictive sau nevalidate în SIUI au fost cooptați în schema infracțională de inculpatele Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena și Sardare Jeana, funcționare în cadrul CASMB. Identificarea furnizorilor care aveau interesul să deconteze nelegal servicii medicale a fost simplă, întrucât inculpatele aveau ca atribuții de serviciu verificarea dosarelor depuse de persoanele asigurate pentru aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu, precum și verificarea documentelor depuse de furnizori (firmele furnizoare de servicii medicale) în vederea decontării serviciilor medicale prestate”, notează procurorii.
Anchetatorii explică faptul că, în măsura în care constatau că actele depuse de firme nu corespundeau standardelor legale (recomandări medicale incomplete, raportări în fals de îngrijiri medicale la domiciliu în perioada în care asiguratul era internat sau decedat, raportarea în fals a unor servicii medicale la domiciliul asiguratului de către asistenți medicali care figurau în același timp cu activitate medicală în clinici, cabinete medicale etc.), inculpatele îi abordau pe furnizori și îi “învățau” să facă modificările necesare pentru a evita sancțiunile legale, pentru a obține decizii favorabile de decontare a îngrijirilor medicale la domiciliu și chiar pentru a întocmi fictiv raportări de servicii medicale, cu privire la pacienți care nu au primit îngrijiri ori cu privire la asistenți medicali care nu au prestat serviciile raportate.
Procurorii menționează că, deși teoretic aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu presupune doar depunerea dosarului propriu de către asigurat sau de către împuternicitul său legal, fără implicarea firmelor, în realitate, firmele sunt cele care inițiază relația cu asigurații, le acordă consiliere pentru întocmirea dosarului care trebuie depus la CASMB și, în multe cazuri, plătesc un avocat comun care depune documentele în calitate de împuternicit legal.
“Cele trei funcționare de la CASMB dădeau asigurări că dosarele depuse de către firmele agreate vor fi și aprobate. În acest sens, recomandările medicale erau înlocuite cu altele completate într-o modalitate indicată de inculpate, indicațiile fiind menite să garanteze că numai acele cereri vor fi aprobate, în defavoarea altora”, se mai menționează în comunicat.
DNA mai arată că un alt tip de ajutor acordat de inculpate reprezentanților firmelor agreate a vizat furnizarea de informații din bazele de date la care aveau acces. În SIUI sunt înregistrate toate informațiile medicale privind asiguratul sau medicii aflați în relație contractuală cu casele de sănătate, inclusiv consultații, recomandări medicale, medicamente prescrise, servicii medicale prestate de spitale, clinici, furnizori, serviciile prin apelul unic de urgență 112 etc.
“Aceste informații erau necesare pentru ca raportările false să nu fie depistate, mai exact pentru ca pacientul raportat în fals cu îngrijiri medicale la domiciliu să nu fie decedat, internat în spital ori preluat de ambulanță ori asistentul medical să nu aibă suprapunere de program cu activitatea medicală raportată în cadrul unei unități sanitare sau să nu acumuleze un număr de ore de muncă imposibil de prestat sau peste numărul de ore prevăzut în contractul de muncă și în contractul încheiat cu CASMB”, notează procurorii anticorupție.
Anchetatorii mai precizează că, deși procedura CASMB prevede că listele cu programul de lucru al asistenților medicali din luna precedentă trebuie raportate la CASMB până în data de 10 a lunii curente, se poate observa că furnizorii agreați, aflați în conivență infracțională cu funcționarele CASMB, obișnuiau să conceapă fraudulos aceste raportări și după o lună față de momentul în care serviciile medicale erau pretins prestate și chiar după data de facturare, întrucât decontul trebuie întocmit până în data de 20 a lunii următoare celei în care a fost prestat serviciul. Înregistrarea ‘graficelor’ în SIUI este indispensabilă pentru validarea raportărilor în SIUI referitoare la serviciile medicale prestate, întrucât pe baza serviciilor raportate și validate se calculează sumele de bani ce urmează a fi decontate furnizorilor.
DNA informează că luni cei 16 vor fi prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În același dosar sunt cercetate și alte persoane fizice și juridice, între care 13 inculpați în stare de arest la domiciliu.
Leave a Reply