Petre M. Iancu semnează un editorial memorabil pentru Deutsche Welle. Despre postadevăr și fericire universală, despre Xi Jinping, cel proaspăt reales în China, despre Vladimir Putin sau Liviu Dragnea, alias Daddy, în asumat stil Orwell, cu parfum de Huxley. Merită citit.
Marele Frate și amicii din mileniul trei
”Zi intensă de lucru la Ministerul Adevărului de pe lângă Marea Adunare a Popoarelor şi Populaţiilor eurasiatic-africane de la Peking. Marele Frate vine azi în vizită. Se fac pregătiri febrile. Şi se măsoară adeziuni.
Băieţii cu ochi oblici, verzi şi camerele lor de luat vederi din interiorul şi exteriorul computerelor văd, măsoară şi apreciază tot. Evaluări speciale se dedică mişcării ochilor, mărimii pupilelor, temperaturii şi umezelii mâinilor supuşilor care-l vor saluta la Minister pe Marele Frate.
Îl iubesc ei oare cu adevărat? Sau se prefac?
Întâiul stătător al guvernelor, parlamentelor hipertorfiate, academiilor, partidelor şi religiilor lumii celebrează printr-o vizită de lucru la Ministerul Adevărului două decenii de la Evenimentul Primordial.
E vorba de ridicarea şi plasarea sa, de către formaţiunea lui, în rândul mentorilor Chinei comuniste, patria popoarelor şi populaţiilor care adoră armonia. Ajuns acolo prin grija celor care, în partidul său, nu pregetă s-aplaude, să-şi dea acordul unanim şi, oricând este de tăcut, să tacă, astfel încât să nu li se astupe gura, Marele Frate tronează de douăzeci de ani în Panteonul umanităţii, alături de Marx şi de iubitul Mao, ca şi de nu mai puţin iubitul Deng Xiao Ping.
În numele concordiei universale dregătorii din subordinea sa n-au ezitat, în eroismul şi temeritatea lor de comunişti, fascişti, feudalişti şi sclavagişti -capitalişti unind până la islamism, corectitudine politică şi populism toate orânduirile istoriei, din Comuna Primitivă încoace, să arate lumii drumul către fericirea şi pacea universală şi totală.
În acest scop au inclus în Constituţie, în anul de graţie 2017, “gândirea lui Xi Jinping asupra socialismului cu caracteristici chineze pentru o nouă era”. Una globală, evident, în care să se arate solidare toate popoarele şi populaţiile, toate naţiunile şi triburile cu mic cu mare, toţi cetăţenii cu şi fără paşaport, precum şi, fără excepţie, partidele lor zburătoare.
Procedura n-a avut nevoie de operaţiuni prea complicate. Cel mai mare parlament din lume, emulat în irepresibila sa nevoie de a fi supraponderal de unele europene, precum cele de la Berlin şi Bucureşti, care consideră că tot mai amplu înseamnă simultan şi tot mai democratic, s-a conformat în unanimitate.
Atâta-i trebuia acestui Parlament gigantic de mileniul trei să se împotrivească. În speţă să arate că n-a înţeles în unanimitate, la început de eră nouă eurasiatic-africană, că în acel an au început şi fericirea şi unirea şi echilibrul şi pacea tuturor în lume.
Nu credeţi? Vă dibuim noi. Nu, n-aveţi a vă teme. Vă prindem fără hinghereală şi fără violenţă vizibilă pe străzi. Nu e nevoie să ieşiţi, să protestaţi. Vă arestăm cum ne-a-nvăţat marele Stalin, în bezna şi puterea nopţii, când sclavii ceilalţi dorm. Dar mai catifelat.
Cum oare v-am identificat? Altă întrebare! E prea nătângă asta! Vă depistăm ca Hitler pe evrei. Suntem pe ei, pe voi prin toate mijloacele, prin documente de botez, dar şi prin ce postaţi, prin like-urile pe care le daţi, sau share-urile pe care îndrăzniţi să i le refuzaţi Marelui Frate. Şi amicilor, aliaţilor şi subalternilor săi pe care-i stabilim noi zilnic, aici, la Ministerul Adevărului, în funcţie de minciuna cotidiană, pardon, de adevărul zilnic post-adevărat.
Acum, că Fratele cel Mare în bunătatea lui fără egal ne-a făcut semn s-o lăsăm mai moale cu aplauzele noastre furtunoase, vă destănui un secret. Algoritmurile noastre sunt infailibile. Vă prindem noi. Căci ele funcţionează şi dacă credeţi că vă puteţi permite să nu vă deschideţi telefoanele, tabletele, calculatoarele. Dacă vă-nchipuiţi că puteţi cuteza să daţi frâu liber dorului de libertate dedându-vă la ceartă cinstită, la pertractări şi expozeuri solid argumentate şi la dezbateri veritabile. Ori – şi mai grav -: citind, vai, ce oroare, cărţi. Ori ziare tipărite de nenorociţii voştri de disidenţi. Sau poate, să daţi drumul televiziunilor încă independente din Pacific, din cosmos şi de aiurea, care mai sfidează încă armonia total-globală.
Şi vă reţinem şi dacă credeţi că vă puteţi îngădui să nu iubiţi din suflet tot ce hotărâm. Căci, nu uitaţi de termometrele cu care vă măsoară psihologii noştri cu ochi verzi şi oblici. Dar nu vă fie frică nici după ce v-am capturat. Întrucât am învăţat şi de la Orwell şi de la Huxley şi de la epigonii lor, reeducarea se va face fără dureri, cu ajutorul unui medicament-minune, gen Soma.
Adormirea insului pus de daimonul său istoric să gândească critic, să nu admită obliterarea amintirilor, să-i iubească pe ai săi, memoria şi justiţia independentă mai mult decît pe Fratele cel Mare şi, prin urmare să cârtească dacă i se cere, cenzurat, să amuţească, va fi la fel ca societatea noastră. Un somn plăcut. O adormire constituţională. Dulce. Fără conflicte. Fără dureri. Ci foarte paşnică şi armonioasă.
Vreţi să scăpaţi? Strigaţi trăiască! Ce? Colectivismul concordant! Liberalismul iliberal! Sexismul antisexual! Democraţia popular-global-totalitară! Marele Frate, evident. Şi corectitudinea armoniei reeducării voastre întru consonanţă, a celor care, în barbaria, în necivilizaţia şi propensiunea voastră spre conflict perpetuu, aţi insistat să nu vă mai lăsaţi nici împăcaţi şi nici minţiţi şi jefuiţi.
Nu credeţi că vă aşteaptă fericirea universală? Întrebaţi-l pe protejatul nostru, Putin, marele specialist în persuasiune global-totală, în anexări şi cotropiri cu omuleţii verzi. Ca el se poate pricopsi definitiv oricine. Sau întrebaţi-l pe frăţiorul lui cel mic din Teleorman, Dragnea, cel putred de bogat şi el. Alături de alţi clienţi populişti şi de extremă dreaptă-stângă ai Moscovei, liderul Camerei Deputaţilor români din anul de graţie 2017 avea nu numai să se căpătuiască. Ci şi să crească vertiginos în ierarhia lumii.
Ca expert în refasonări de etichete şi reorientări ideologice, în reformulări de legi, în politizări şi neutralizări de justiţii, în retrasări de hărţi, rescrierea istoriei şi albirea cazierelor, ca şi în investiţii totale, sudamericane, Daddy era predestinat să facă o carieră ameţitoare. Dat fiind post-adevărul stabilit chiar azi, aici, la Ministerul Adevărului, ocupă, iată, funcţia regional-globală de onoare maximă de lider, până una alta, al tovarăşilor-oameni de afaceri din Brazilia până-n Malta. De prieten sincer al ideologiei armoniei. Şi de rudă din ce în ce mai apropiată, din libertate, a Marelui Frate.
Îi daţi un like? Nu-i daţi? Cum vreţi. Băieţii cu ochi verzi şi psihologii lor vă văd.”
Bibliografie:
George Orwell, “1984”
Aldous Huxley: “Brave New World”
Leave a Reply