Costin-Radu Canţăr, noul agent guvernamental al României pe lângă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), a declarat în 2017 că a jucat la pariuri sportive şi a câştigat aproximativ 3.000 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere, scrie G4Media.
El a jucat la pariuri în timp ce îndeplinea funcţia de inspector la Consiliul Concurenţei, o instituţie-cheie a statului român care analizează modul în care companiile respectă legislaţia pe concurenţă. Din noua sa funcţie, Canţăr va reprezenta interesele României în procesele cu Comisia Europeană în procese de sute de milioane de euro.
Reamintim că Răzvan Horaţiu Radu a fost înlocuit miercuri de premierul Viorica Dăncilă, după 11 ani ca agent pe lângă CEDO şi CJUE, cu un tînăr fără experienţă la acest nivel, apropiat de Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda.
Costin-Radu Canţăr, inspector la Consiliul Concurenţei, a picat în 2016 un examen de intrare în Ministerul de Externe. El este fiul unei foste judecătoare la Înalta Curte şi al editorului unui ziar local apropiat de PSD, unde a scris în trecut şi Lia Olguţa Vasilescu.
Surse politice au declarat pentru G4Media.ro că decizia de schimbare a lui Răzvan Horaţiu Radu nu are semnăturile cerute de lege.
*Cine este Costin-Radu Canţăr
Costin-Radu Canţăr este fiul lui Mircea Canţăr, şeful ziarului “Cuvântul Libertăţii” din Craiova, o publicaţie apropiată de liderii PSD Dolj, Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda, scrie și Adevărul.
Actualul ministru al Muncii a lucrat în trecut la acest ziar, care a beneficiat de clemenţa instituţiilor statului. În 2016, Costin Canţăr a picat un examen de intrare în MAE, după cum arată site-ul instituţiei.
Duminică seara, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a plâns, la RTV, că multe dintre proiectele guvernului se blochează din cauza funcţionarilor din ministere. „Mai este un domn la MAE care se opune la tot ce vine de la Guvern. O să-i propun premierului să avem o analiză serioasă a tuturor celor din guvern care au blocat acte. Noi nu mai vrem să ne păcălim cu noţiunea de coincidenţă. Dacă este o reţea, te duci cu gândul la celebrul stat paralel, căci nu se poate, undeva trebuie să există o coordonare. Şi prin judeţe există starea asta. Şi în SUA s-a vorbit de deep state, Trump a ieşit să spună”, a spus Liviu Dragnea la România TV.
*Reacţia lui Horaţiu Radu: “Există o rezistenţă internă la transpunerea legislaţiei europene”
„Las in urma 11 ani de activitate de reprezentare a Romaniei in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Am fost 4 ani Agentul Romaniei la CEDO si 7 ani Agentul Romaniei la Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Sunt ani cu care ma voi mandri. Nu a fost usor. Am avut permanent, atat sprijinul colegilor din Ministerul Afacerilor Externe, cat si al altora din alte ministere si institutii ale statului, judiciare sau nejudiciare. Am fost actorul vizibil al unui efort comun indreptat intr-un singur scop: apararea intereselor statului roman in fata instantelor europene. Le multumesc pe aceasta cale tuturor celor care au pus umarul la o prestatie cat mai buna a Romaniei. Le multumesc totodata ministrilor care mi-au acordat sprijin neconditionat si premierilor Romaniei care au aprobat pozitiile de reprezentare: Lazar Comanescu, Titus Corlatean, Cristian Diaconescu, Leonard Orban, Bogdan Manoiu, Teodor Baconschi, Adrian Cioroianu, Ana Birchall, Teodor Melescanu, Calin Popescu Tariceanu, Emil Boc, Victor Ponta, Mihai Razvan Ungureanu, Dacian Ciolos. Ordinea este aleatorie si sper ca n-am omis pe nimeni dintre cei care au contat cu adevarat si mi-au sprijinit activitatea. Mi-am pus toata experienta in slujba Guvernului si a intereselor Romaniei. Am avut numeroase momente de bucurie dar si neimpliniri. Am reusit sa anulam anul trecut in fata instantei europene o decizie a Comisiei Europene care impunea Romaniei plata a peste 100 milioane de euro cu titlu de corectii financiare. Am solicitat si obtinut in fata Curtii de Justitie a UE conditii mai bune pentru consumatori in contractele de credit dar si o interpretare mai flexibila a sistemului taxei pe valoarea adaugata si a celui privind taxele vamale. Am sustinut puncte de vedere care au devenit jurisprudenta in materia mandatului european de arestare. Totodata am reusit inchiderea prin negocieri cu Comisia Europeana a peste 200 de cazuri de infringement ce puteau duce la sanctionarea Romaniei. Dupa 11 ani de cand suntem membri ai Uniunii Europene am fost condamnati de CJUE doar o singura data si nu am platit inca vreo sanctiune pentru nerespectarea legislatiei europene. Nu este o performanta usor de trecut cu vederea, mai ales ca nu sunt multe state care se pot lauda cu asta. Am obtinut la Curtea de la Luxemburg anularea unor acte europene care dezavantajau Romania dar si multe hotarari care reprezinta repere jurisprudentiale europene. Am aparat interesele cetatenilor romani ori de cate ori am avut ocazia si am facut-o mereu cu buna credinta. Am insa si nemultumiri. Continuam sa avem foarte multe directive netranspuse in domenii de importanta majora, motiv pentru care riscam sanctiuni. In ciuda eforturilor depuse, am constatat de multe ori ca exista o rezistenta interna la transpunerea si implementarea legislatiei europene. Mi-au trecut prin mana pentru avizare cateva sute de acte normative care transpuneau sau implementau legislatia europeana si care erau de natura sa faca Romania mai buna si mai competitiva. Las in Ministerul Afacerilor Externe, la Agentul Guvernamental pentru CJUE, o echipa performanta si o generatie tanara de juristi entuziasti, cu studii la facultati prestigioase, care vor asigura continuitatea institutiei. Orice sfarsit de drum reprezinta inceputul unuia nou si vreau sa va dau o veste buna. Zilele acestea imi va aparea cea de-a doua editie a cursului meu de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Voi continua activitatea universitara si pe cea judiciara. Multumesc celor care, de aseara incepand, mi-au umplut casuta de mesaje cu gandurile lor bune“, a comentat Horaţiu Radu schimbarea sa din funcţie.
Surse: G4Media, Adevărul
Leave a Reply