Într-un interviu difuzat miercuri de Antena 3, Liviu Dragnea a repetat la unison ideile exprimate recent de colegul său de coaliție Călin Popescu Tăriceanu.
Astfel, Dragnea a vorbit despre cât de ”inofensive” sunt legile adoptate ale Justiției, despre statul paralel, al cărui beneficiar este Klaus Iohannis, despre ambasadele care ratează oportunitatea de a se informa corect, despre comisia SRI condusă de Claudiu Manda. De asemenea, liderul PSD a abordat și problema mutării ambasadei României la Ierusalim, a dosarelor DNA, dar și a situației PSD.
*Dezbaterile pe aceste legi nu că au fost transparente – au fost ultratransparente, strălucitoare
Liderul PSD a declarat că nicio prevedere din legile Justiţiei adoptate nu afectează independenţa Justiţiei, iar dezbaterea acestora a fost “ultra transparentă, strălucitoare”, apreciind că nici după rezolvarea contestaţiilor la Curtea Constituţională a acestor legi lucrurile nu se vor linişti.
“În primul rând am convingerea că nicio prevedere din legile adoptate nu afectează independenţa Justiţiei şi nici nu afectează activitatea magistraţilor şi nu mă refer numai la lupta anticorupţie, (…) ci la activitatea tuturor magistraţilor, nici a judecătorilor, nici a procurorilor. Deci, aşa ceva nu există! Este un pas. Eu sper că aceste legi să fie un pas important în procesul mai lung sau mai scurt, nu ştim acum, nici noi şi dvs, de diminuare a abuzurilor din România. Abuzuri sunt, probabil, peste tot, nivelul din România nu cred că se mai găseşte într-o ţară democratică. Dar, este un pas important, m-au uitat cu atenţie pe forma finală, înainte să o votăm, după ce a ieşit din comisie, sunt paşi importanţi“, a declarat Dragnea.
El a menţionat că nu a fost niciodată de acord să fie adoptate nişte legi care să răstoarne totul şi să arunce ţara în aer.
“O majoritate zdrobitoare din aceste articole sunt elaborate, propuse de către asociaţiile profesionale, o majoritate zdrobitoare. L-am rugat pe domnul Iordache ca, după Anul Nou, să facă un material în care să prezinte public câte din aceste amendamente au venit din partea asociaţiilor profesionale din rândul magistraţilor, este foarte importantă informaţia aceasta. Se tot vorbeşte de dictatura Parlamentului. Nu cumva sunt nervoşi unii care vor în continuare să aibă o legislaţie care permite să se întâmple toate lucrurile care au început să iasă la iveală în ultima perioadă, sigur că un om din această categorie e nervos“, a mai spus Dragnea.
El s-a referit și la reacţia ambasadelor în privinţa modificării legilor Justiţiei, menţionând că legile au fost dezbătute ultratransparent:
“În primul rând mie îmi pare rău că acele ambasade au ratat o oportunitate pe care să şi-o dea singure să ceară textul final tradus, adică măcar să se uite. Noi tot cerem societăţii să ne spună care sunt articolele care îngrijorează. Eu nu pot să spun că este un eşec de comunicare, aceste dezbateri pe aceste legi nu că au fost transparente, au fost ultratransparente, strălucitoare, s-au discutat despre fiecare articol public, au fost puse pe site, nu a exista nicio virgulă despre care să nu se fi ştiut. Deci, aveau toate informaţiile puse la dispoziţie. Întrebarea noastră firească a fost şi rămâne care sunt acele articolele care generează îngrijorări?“, a mai afirmat liderul PSD.
În privinţa sesizării opoziţiei la Curtea Constituţională a modificărilor legilor Justiţiei, Dragnea a spus că nu crede că aceste legi vor fi găsite în integralitate neconstituţionale.
“Dar, dacă anumite articole vor fi declarate neconstituţionale, în Parlament vom interveni. Dacă contestaţiile la CCR vor fi respinse, o să le trimitem la promulgare la preşedintele Iohannis. De liniştit lucrurile nu cred. Cred că vor menţine şi vor căuta pricini de scandat, zgomot şi atacuri tot acest mandat sau cel puţin până la alegerile prezidenţiale din 2019. Dacă se va încheia cu legile justiţiei, va apărea altceva“, a mai opinat Dragnea.
*În legătură cu atacurile la adresa sa, șeful PSD a declarat că s-a dus o campanie de demonizare personală
“Atacurile au fost personalizate, atacurile au fost hiperpersonalizate, au fost atacuri de campanie de demonizare personală. Când ataci un partid într-una e o chestiune difuză. Trebuie să ai, de exemplu când suntem la guvernare, o guvernare foarte proastă. Guvernarea a fost una cu efecte bune, este pentru prima dată când un program de guvernare bun se pune în practică pe perioada acestui an, dar scandalul a fost foarte mare. Noi adoptam măsuri clare, certe, oficiale şi se spunea: chiar dacă au fost adoptate, nu o să fie bani. Acum câteva zile spunea cineva în Parlament că de fapt am minţit şi nu am mărit pensiile, adică deja nu se mai discută în limita raţionalului“, a mai spus Dragnea.
Întrebat dacă l-a bătut gândul să plece pur şi simplu din fruntea PSD, Dragnea a precizat că au fost multe discuţii pe acest subiect.
“Am avut foarte multe discuţii în partid despre şi pe marginea acestui subiect şi de fiecare dată colegii au spus să nu existe niciun fel de ezitare în privinţa asta. Absolut niciun fel de ezitare. Ok! Mergem mai departe“, a spus acesta.
“Dacă cedez s-ar considera un mare semn de slăbiciune pentru partid şi partidul ar putea să intre într-o perioadă de mari frământări care ar şubrezi şi partidul şi coaliţia şi guvernarea, implicit, ceea ce nu se doreşte. Asta nu înseamnă că e simplu pentru mine“, a menţionat Dragnea.
*Încerc să am o atitudine nerăzboinică
Liviu Dragnea şi-a exprimat convingerea că sunt şi oameni de bună credinţă printre cei care au ieşit la proteste, dar el dacă ar merge să protesteze s-ar informa foarte bine, până la cel mai mic detaliu, despre motivele pentru care protestează, pentru a nu fi manipulat.
“Încerc să am o atitudine nerăzboinică, dar sunt destul de contrariat de atitudinea unor parlamentari care nu cred că au venit în Parlament pentru circ. Într-o comisie parlamentară să îţi aduci o boxă pe care să o dai la maxim şi să urli acolo să nu poată ţine lucrările comisiei este greu de explicat, este greu de înţeles, este greu de acceptat. Să furi microfonul din plenul Parlamentul, să îl furi, efectiv, să îl smulgi şi să-l ascunzi undeva ca să nu se mai ţină şedinţele Parlamentului… Dacă nici în Parlament nu putem avea dezbateri, atunci unde putem avea? Ei vorbesc despre democraţie, despre statul de drept, statul de drept înseamnă şi funcţionarea Parlamentului, adică noi suntem în situaţia în care o minoritate vrea să dicteze în Parlament, dar nu vrea să dicteze prin vot, ci prin acţiuni violente care să tulbure dezbaterea şi mersul firesc al lucrurilor“, a încheiat Liviu Dragnea.
*Și eu vreau să merg la comisia SRI
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat că vrea să meargă la comisia parlamentară de control a activităţii SRI şi i-a dat semnale preşedintelui comisiei Claudiu Manda în acest sens, menţionând că s-ar putea să deţină informaţii de care nici el să nu fie conştient că sunt importante.
“Şi eu vreau să merg la comisia SRI şi tot aştept de la domnul Manda să mă invite. Tot i-am dat semnale. Poate nu-mi dau seama că sunt importante (informaţiile pe care le deţine – n.r.), dar, dacă mă întreabă, s-ar putea să deţin informaţii de care nici eu să nu fiu conştient că sunt importante. Nu glumiţe, nu apropouri“, a declarat Liviu Dragnea, în interviu.
El a făcut această precizare în contextul în care a fost întrebat în legătură cu dosarele sale şi relaţia sa cu Laura Codruţa Kovesi.
Dragnea a menţionat că Victor Ponta poate să meargă la Parchet şi chiar la comisia SRI să vorbească despre acest subiect, referindu-se la acuzaţiile fostului premier la adresa sa potrivit cărora s-ar fi întâlnit cu Kovesi la o locaţie SRI, cu ocazia tăierii porcului.
“Crăciunul s-a dus, eu nu am tăiat porcul la SRI, eu am tot participat la chestiunea aceasta civilă, fac aşa în fiecare an. La niciun porc tăiat de mine nu a fost doamna Kovesi“, a spus Dragnea.
Întrebat dacă a participat la tăierea porcului de către Kovesi şi Coldea, Dragnea a răspuns: “Sunteţi comisia SRI?”
El a adăugat că numai la comisia SRI va vorbi prima dată despre aceste lucruri.
Legat de acuzaţiile procurorilor DNA în dosarelor sale, Dragnea a spus că procurorii nu au cum să descopere ceva deoarece nu a primit bunuri, bani sau avantaje de la societatea implicată.
“Unde nu e nimic, nu poate să iasă nimic. Nu au cum să descopere pentru că nu este. Nu am primit bani, bunuri, alte avantaje materiale de la această societate“, a mai spus Dragnea, menţionând, între altele, că nu reuşeşte să aibă acces la dosar.
*Până la alegerile din 2019 se pot întâmpla foarte multe lucruri
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că beneficiarul statului paralel este preşedintele Klaus Iohannis.
“Nu cred că este străin preşedintele Iohannis. În primul rând crede că este beneficiar. Părerea mea este că are o percepţie greşită dacă asta crede, pentru că ar trebui să se uite în istoria recentă. Dar aşa este construit (statul paralel – n.r.), el aşa a fost gândit şi aşa a fost construit. Orice structură trebuie să aibă în moţ pe cineva. Că el a gândit-o (Klaus Iohannis – n.r.)? Da sau nu. Cred că e preluată. Că el o patronează? Da sau nu. Dar că el este beneficiarul? Sigur. Şi că la el se raportează. Sigur“, a spus Dragnea, întrebat dacă şi-a însuşit credinţa lui Călin Popescu-Tăriceanu potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis este cel care patronează statul paralel.
Dragnea a menţionat că dacă se rupe coaliţia, dacă se rupe PSD sau dacă pică guvernarea, dacă apar tulburările sociale, cresc teoretic şansele pentru al doilea mandat al preşedintelui Iohannis.
“Cred că cineva, unul sau mai mulţi, îi spun preşedintelui că acest stat paralel, ceea ce face, are efecte benefice pentru dumnealui. E greşit dacă gândeşte aşa. (…) Crede ce vrea. Dacă se încrede în acest sistem vreo clipă greşeşte, dar e problema dumnealui, e major, e matur, e preşedinte“, a arătat Dragnea.
El a menţionat că după acest an în care au fost acţiuni de stradă destul de complexe şi bine organizate, s-a ajuns în situaţia în care preşedintele Iohannis nu mai are adversari azi, dar până la alegerile din 2019 mai sunt doi ani, iar în doi ani “se pot întâmpla foarte multe lucruri“.
*Dacă Israelul îşi va muta capitala în mod oficial la Ierusalim, noi o să stăm cu ambasada la Tel Aviv?
Liviu Dragnea a declarat că Ministerul de Externe trebuie să ia în serios posibilitatea mutării Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, menţionând că are toată capacitatea instituţională să facă o analiză serioasă.
“Mie nu mi se par foarte complicate lucrurile. Sigur, le putem complica foarte mult. Israelul este un stat suveran şi are aceleaşi drepturi pe care le avem şi noi. În Israel ambasadele sunt în Tel Aviv, ambasadorii şi personalul, instituţiile centrale ale statului israelian sunt în Ierusalim. În fiecare dimineaţă ambasadorii şi o parte a personalului vin la Ierusalim, seara se duc înapoi. Dacă Israelul îşi va muta capitala în mod oficial la Ierusalim, noi o să stăm cu ambasada la Tel Aviv? Întreb. Să zicem că noi mutăm capitala la Braşov. Ambasadele or să rămână la Bucureşti?“, a afirmat liderul PSD.
El a adăugat că a continuat discuţiile pe această temă în coaliţia de guvernare.
“Le-am spus şi domnului Tăriceanu şi domnului prim-ministru şi domnului ministru Meleşcanu despre acest lucru şi despre convingerea mea. N-am spus să se mute ambasada de mâine, dar Ministerul de Externe trebuie să ia în serios lucrul acesta şi are toată capacitatea instituţională, şi nu numai, să facă o analiză serioasă. Dacă va avea argumente serioase că nu trebuie mutată ambasada de acolo, ne predăm“, a mai menţionat Dragnea.
*Vreau să vedem cine, de unde, cum, de ce şi fiecare om care este numit într-un Consiliu de Administraţie
Referitor la Consiliile de Administraţie, liderul PSD a afirmat că ”vor fi luate la mână”, iar toate persoanele care au ajuns acolo vor fi verificate.
“O să le luăm la mână anul viitor (Consiliile de Administraţie – n.r.). Am discutat cu domnul Marian Neacşu, secretarul general al partidului, cu domnul Tăriceanu, cu domnul Tudose, cu domnul Ciolacu, ca în luna ianuarie să avem o discuţie, o analiză pe baza unei informaţii să vedem fiecare… pentru că eu nu am fost implicat în CA-uri, nici premierul nu a fost implicat. Vreau să vedem cine, de unde, cum, de ce şi fiecare om care este numit într-un Consiliu de Administraţie dacă acolo îi este locul, pentru că din ce am înţeles eu mai demult aceşti oameni, înainte să fie puşi acolo, sunt verificaţi de anumite instituţii. Vreau să vedem, pe de o parte, dacă au fost verificaţi şi dacă au ajuns cum trebuie, iar, pe de altă parte, o minimă analiză a activităţii şi dacă sunt acolo, adică dacă au cât de cât legătură“, a spus Dragnea.
El a adăugat că aceasta este şi una dintre dorinţele premierului Mihai Tudose, pentru că au discutat de mult timp despre aceste subiect.
*Despre credință
Liviu Dragnea a declarat miercuri că au fost situaţii când şi-a iubit aproapele mai mult decât pe sine şi că el nu poate să urască.
Întrebat dacă este un om credincios, Dragnea a spus: “Da”.
El a adăugat că se consideră un om de bună credinţă şi îşi iubeşte aproapele.
“Asta pot să o spun cu certitudine şi au fost situaţii când mi-am iubit aproapele mai mult decât pe mine, adică am făcut bine chiar dacă mie mi-a cauzat, sau poate dacă nu făceam binele ăla îmi era mie mai bine. Nu vreau să dezvolt asta, dar am ajutat şi o să ajut în continuare cât pot. În ceea ce priveşte iertatul, ca de obicei mă duceţi în zone de genul ăsta în care nu vreau să intru, eu nu pot să urăsc. Mulţi îmi spun că ăsta este un defect. Eu nu cred că e un defect, cel puţin nu mă macină asta şi de iertat nu pot să ţin foarte mult supărare. Am avut situaţii în viaţă, multe, în care am avut divergenţe cu tot felul de oameni, mai mici sau mai mari, şi, teoretic, eram certaţi şi după două-trei săptămâni uitasem şi m-am comportat ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, spre mirarea celorlalţi“, s-a confesat Dragnea.
Liderul social-democraţilor a susţinut că a iertat mulţi oameni care i-au făcut foarte mult rău lui şi familiei sale.
“Practic, nu eu trebuie să îi pedepsesc. Iertarea supremă o dă Dumnezeu. Nu dau nici eu, nici altcineva, asta nu înseamnă că nu o să mai fie oameni care să îmi dorească sau să îmi facă rău“, a mai declarat Dragnea.
Întrebat dacă anul 2018 va aduce o nuntă pentru el, Dragnea a mărturisit că acest lucru ”e posibil”, fără să ofere însă alte detalii.
*Partidul în continuare este stabil
Chestionat care este cea mai mare îngrijorare în ceea ce priveşte anul 2018, legat de situaţia sa personală, Dragnea a spus:
“Nu vreau să intru în 2018 cu îngrijorări. Eu, în general, sunt un om pozitiv, chiar şi în momentele foarte foarte grele. Aş fi îngrijorat, mi-ar pare foarte rău dacă aş avea semne că anul viitor nu putem să punem în practică programul de guvernare. Este un proiect la care ţin foarte mult, m-am ataşat sufleteşte de acest program care cred că schimbă România şi nu numai programul de guvernare economic şi social, ci şi ceea ce vrem să facem în Parlament. Dacă şi ceea ce ne-am propus anul viitor vom duce la îndeplinire va fi pentru mine o mare satisfacţie că nu am trecut degeaba prin aceşti ani după ce am câştigat alegerile. În plan personal, de unde să ştiu eu (…) ce mai au de gând ăştia? Mai inventează un dosar, două, trei, zece…“, a spus Liviu Dragnea.
El a mai spus că nu există probleme majore în funcţionarea PSD, care este un partid stabil.
“Momente importante în Parlament au arătat că nu există chestiuni majore în funcţionarea grupurilor parlamentare. În partid infiltrările există, încercările de manipulare au existat şi vor exista în continuare, dar partidul în continuare este stabil“, a adăugat Dragnea.
În opinia lui Dragnea, anul 2018 va fi “anul adevărului economic şi social“, menţionând că încet, încet cetăţenii şi firmele vor începe să simtă în mod efectiv efectele.
“Şi acum le simt, a fost un an bun din punct de vedere economic şi social, dar cu foarte mult zgomot şi foarte zbuciumat. Vom vedea dacă va fi mai liniştit (anul 2018, n.r.). Eu nu cred. Eu cred că vor continua toate aceste atacuri, dar programul va continua şi măsurile vor fi implementate şi se vor simţi. Românii au început să aibă mai mulţi bani în buzunare, puterea de cumpărare a crescut şi la pensionari şi la cei care muncesc şi va creşte în continuare în 2018. Firmele vor avea un mediu economic şi fiscal şi mai bun, investiţiile vor creşte“, a susţinut Dragnea.
Leave a Reply