Organizațiile județene ale PNL vor organiza luni, începând cu ora 17:00, la nivelul întregii țări, proteste împotriva Guvernului PSD-ALDE, acțiuni care, spun liderii partidului, fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării tuturor parlamentărilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului Tudose, scrie News.ro.
“Luni, 20 noiembrie a.c., începând cu ora 17.00, filialele PNL vor organiza la nivelul județelor evenimente prilejuite de prezentarea publică a moțiunii de cenzură “PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”. Membrii și simpatizanții PNL se vor reuni la sediile județene ale partidului, de unde se vor deplasa spre sediile prefecturilor. Cu acest prilej va fi prezentat public textul moțiunii de cenzură și va fi înmânat reprezentantului Guvernului în teritoriu. La evenimente sunt invitați toți cetățenii nemulțumiți contraperformanța și atitudinea actualei guvernări, precum și reprezentanți ai societății civile și structurilor asociative. Acțiunea face parte din campania de informare lansată de PNL în scopul determinării tuturor parlamentărilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului Tudose“, anunță PNL într-un comunicat de presă.
Liberalii au înregistrat vineri la Parlament moțiunea de cenzură intitulată “PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă“, în textul căreia fac inventarul “minciunilor”, al “nerealizărilor” și al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliția PSD-ALDE a preluat guvernarea. Moțiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP și independenți.
Leave a Reply