Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Olandei, scor 0-3, într-un meci amical, disputat, marți, pe Arena Națională, ultimul pentru “tricolori” în 2017, potrivit news.ro.
Olanda, echipă care a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2018, s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Memphis Depay (’47), Ryan Babel (’56) și Luuk de Jong (’81).
România a evoluat în formulă: Pantilimon-Hanca (Torje ’63), Chiriches, Moți, Ganea-Chipciu, Hoban (Pintilii ’74), Bicfalvi (Alibec ’67), Tănase (Grozav ’63)- Budescu (Stânciu ’46), Tucudean (Andone ’46). Selecționer: Cosmin Contra
Olanda a jucat cu: Cillessen-Veltman, Ake, Van Dijk, De Ligt-Propper (Van Ginkel ’62), Strootman (Vilhena ’78), Blînd (Promes ’87)- Berghuis (Van de Beek ’83), Babel (De Jong ’62), Depay (Sneijder ’62). Selecționer: Dick Advocaaat
La începutul meciului a fost premiat căpitanul Vlad Chiricheș, care a împlinit, marți, 28 de ani.
Acesta a fost ultimul meci al naționalei României în 2017 și prima înfrângere pentru selecționerul Cosmin Contra în patru meciuri.
România a învins Olanda o singură dată în 14 meciuri directe, în 2007, la Constanța, în preliminariile EURO 2008 (1-0). Olanda a reușit marți seara a zecea victorie în fața tricolorilor.
La meciul desfăşurat pe Arena Naţională au fost prezenţi 26.000 de spectatori, printre care şi Simona Halep, liderul WTA.
Taguri: România, Olanda, fotbal, Arena Naţională
Leave a Reply