”Rusia a ieşit deja învingătoare în România”. Ce a învăţat Dragnea de la Putin şi ce caută Kiril la Bucureşti? Interviu cu Armand Goșu

”În România, modelul societăţii occidentale a fost învins de un model antioccidental, o formă hibrid al celui din Rusia. (…) Nu cred că Moscova are nevoie să investească prea mult în propaganda din România, cred că românii le fac treaba mult mai bine decât şi-ar fi putut imagina vreodată ruşii, afirmă conf. univ. dr. Armand Goșu într-un interesant interviu despre vizita patriarhului Kiril la Bucureşti acordat jurnalistei Ioana Ene Dogioiu pentru Ziare.com.

Armand Goșu este cercetător asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft fur Auswartige Politik e.V. (Societatea germană de politică externă), în cadrul Robert Bosch-Zentrum fur Mittel-und Osteuropa, Russland und Zentralasien.

Cele mai importante puncte de vedere ale lui Armand Goșu din interviul citat:

• Patriarhul Kiril (…) este influent, mereu în primele cercuri ale puterii de la Kremlin, un om ambiţios, poliglot, cult. Spre deosebire de predecesorii săi, este foarte activ în politica externă, în special în “străinătatea apropiată”, adică în fostul spaţiu sovietic.
• S-a făcut foarte util lui Putin, care-l foloseşte pentru desenarea unei noi identităţi ideologice a Rusiei
• Depinde ce înţeleg comentatorii (…) prin “moment istoric”. Dacă pun vreun semn de egalitate între vizita papei Ioan Paul al II-lea şi vizita patriarhului Kiril, ei greşesc. Vizita papei a fost esenţială pentru reconectarea României la lumea occidentală, a fost un fel de binecuvântare primită de Bucureşti, cu ceva luni înainte că România să fie, la Helsinki, invitată să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
• Dacă cei care catalogau vizita drept “istorică” îşi închipuie că ea o să deblocheze relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova şi de săptămâna viitoare Iohannis o să tocească iarba pe la Kremlin, iar Putin se va plimba prin Cotroceni, se cam grăbesc.
• Citesc în presa de la Bucureşti comentarii stranii, că România s-ar vrea un pod, o punte… România de astăzi nu poate să joace între două blocuri, nu poate să fie broker între Vest şi Est, cum şi-ar dori unii. România este formal parte a lumii euro-atlantice şi nu cred că trebuie să iasă din ea că să interpreteze vreo partitură de mediator între Moscova şi Washington.
• Aş spune că vizita e un semn de respect şi preţuire faţă de patriarhul Daniel din partea lui Kiril, dar şi o încercare a acestuia din urmă de a sparge relativa izolare internaţională. Nici Daniel la Bucureşti şi nici Kiril la Moscova, oricât de influenţi ar fi, nu pot relansa relaţiile bilaterale. Oricum, nu acesta este momentul avansării unor proiecte bilaterale.
• Kiril e izolat pe scena internaţională şi în lumea ortodoxă, din cauza comportamentului agresiv al Rusiei în Ucraina. Este, deci, o bună ocazie să arate credincioşilor din jurisdicţia sa, care se întinde în fostul spaţiu sovietic, două lucruri: că nu e izolat şi că are o autonomie în relaţia cu Kremlinul, pentru că, uite, a venit la Bucureşti, iar România – se ştie bine! – are relaţii reci cu Rusia. Dar, şi Daniel, cel care l-a invitat, şi Kiril au de câştigat de pe urma acestei vizite. Fiecare are de câştigat în ochii publicului său.
• E un tango în doi (n.r. între Kiril şi Putin), lucrează coordonat. Asta merge cu Bucureştiul, pentru că România, nefiind o destinaţie cu miză pentru Putin, îl lasă pe Kiril să puncteze pentru marele public, mai ales pentru cel din Ucraina, şi să lase impresia că e mai autonom faţă de Kremlin decât e în realitate. Iar Vladimir Putin are nevoie de un Kiril puternic ca să lucreze în Ucraina, n-are ce să facă cu un Kiril slab.
• Patriarhia Moscovei nu e forţată de Kremlin să i se subordoneze. Ea o face benevol, pentru că aşa crede că-şi promovează mai bine interesele. Kiril stă într-o relaţie de subordonare în faţa lui Putin din instinct şi obişnuinţă. Sunt informaţii că ar fi făcut carieră ajutat de KGB. Dar şi pentru că Biserica are foarte mult de câştigat – şi nu doar în plan economic – dintr-o atitudine obedientă faţă de putere.
• În acelaşi timp, sunt dosare, unele foarte importante, în legătură cu care poziţiile Patriarhiei şi Kremlinului nu coincid. Deci nu se poate vorbi de o subordonare integrală a Bisericii. Mai mult decât atât, în sânul clerului se răspândeşte un spirit de frondă, o atitudine tot mai critică faţă de Kiril şi a felului în care acesta gestionează relaţia cu Putin.
• Scheletul ideologiei conservatoare e critica modernităţii occidentale, a globalizării, a modelului liberalo-democratic. Esenţial pentru Putin e să critice, să exploateze toate crizele, toate dificultăţile şi să sugereze că are o ofertă ideologică mai bună. Aceasta, deocamdată, nu este una coerentă, bine articulată. Aşa că accentul nu pică pe ofertă, ci pe criticarea modelul occidental, cu scopul de a-l compromite şi de a destabiliza societăţile în care acesta funcţionează.
• Contribuţia Bisericii la forjarea noii ideologii este esenţială. Putin foloseşte limbajul şi teme religioase, a încercat să se legitimeze istoric, cultural, civilizaţional de la Biserică. Preşedintele Putin, în ultimul său mandat, s-a apropiat mult de Biserică, preluând retorica ei. A făcut asta dinaintea anexării Crimeii.
• Amintiţi-vă de discursul de la Clubul Valdai, în 2013, unde Putin insista asupra valorilor şi rădăcinilor creştine la care Occidentul ar fi renunţat. Deci el se profilează ca o alternativă la modelul liberal-democratic occidental şi încearcă să legitimeze această alternativă prin Biserică, valori creştine, mitologie istorică europeană. Putin exploatează slăbiciunile adversarilor. Alimentează frustrările, nemulţumirile, dintre care multe pot fi legitime, potenţează forţele pro-ruse din ţările în care acestea sunt active.
• În altele, unde nu sunt partide pro-Kremlin, susţine forţele politice antioccidentale, care promovează un tip de comportament agresiv ca al Rusiei, modelul rusesc, militarizarea societăţii, controlul instituţiilor prin servicii secrete, infiltrarea şi controlul presei, promovarea politicienilor corupţi, uşor de cumpărat şi şantajat, fără valori, fără educaţie, fără credinţă.
• O astfel de societate, needucată, uşor de manipulat, care n-are încredere în instituţii şi oameni politici, nu se va mobiliza să opună rezistenţă în faţa agresiunilor Rusiei.
• Putin face asta pentru că se simte ameninţat. Protestele din toamna 2011, stârnite de fraudarea alegerilor parlamentare, l-au îngrozit. S-a temut că el va fi următoarea victimă a revoluţiilor colorate, în care Moscova a văzut mereu mâna serviciilor secrete americane. Totul e o uriaşă conspiraţie în mintea celor de la Kremlin.
• Coaliţia pentru familie s-a înfiinţat acum un sfert de veac la Moscova, de unde a fost exportată în SUA şi adoptată de mediile neoprotestante de acolo, în primul rând, de comunităţile din fostele republici sovietice şi fostele ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est, printre care şi cea românească.
• Pentru adulţii din statele comuniste care au emigrat în America, pentru aceste familii neoprotestate care şi-au păstrat credinţa şi au rezistat presiunii comunismului tocmai printr-o atitudine conservatoare, de respingere a modernităţii, şocul cultural a fost năucitor. Din această cauză, mulţi s-au refugiat în astfel de organizaţii, de care majoritatea neoprotestanţilor americani nici nu a auzit.
• Aceste organizaţii au contacte puternice cu Rusia, fac seminarii acolo, chiar şi congrese îşi ţin la Moscova. Asta nu înseamnă că acestea sunt pilotate de serviciile secrete ruseşti. E foarte delicată problema şi am citit orori pe această temă, scrise şi de unii dintre cei care atacă de o manieră inacceptabilă sensibilităţile celor din Coaliţie.
• Nu cred că Moscova are nevoie ca să investească resurse financiare, oameni, energie, prea multă imaginaţie în propaganda din România, cred că românii le fac treaba mult mai bine decât şi-ar fi putut imagina vreodată ruşii. De fapt, dacă facem o analiză serioasă, o să constatăm că Rusia a ieşit deja învingătoare în România. Pentru că războiul nu se poartă în tranşee, ci în mintea oamenilor, pentru seturi de valori.
• În România, modelul societăţii occidentale, liberalo-democratice a eşuat, a fost învins de un model antioccidental, o formă hibrid al celui din Rusia. Acest model e cunoscut în literatură de specialitate sub numele “autoritarism electoral”. E o întreagă literatură de specialitate aici.
• O ţară ca România, în care se pot face averi incredibile din salarii de la stat, fără ca Justiţia să se sesizeze, în care serviciile secrete controlează miniştri, guverne, dau doctorate, e una în care modelul clasic al democraţiei liberale a eşuat.
• În acest moment, în România modelul rusesc a câştigat competiţia cu cel occidental. Deşi serviciile din Rusia nu cred că sunt implicate în afaceri şi în politică la fel de mult ca acelea din România. Şi ştiu destul de multe detalii despre cum funcţionează Rusia. De ce ar mai avea nevoie Moscova să investească în propagandă, când deja a învins?
• Occidentul are problemele lui, America ar putea să între într-o perioada de tulburări interne grave, Brexit-ul pare că se împotmoleşte, la Bruxelles ar putea exploda plăcinta Vişegrad, iar acolo unde mai sunt lideri cu viziune, la Berlin sau la Paris şi în alte câteva cancelarii, aşteptările faţă de România sunt foarte mici.
• Iar în relaţia cu Rusia, pot să vă confirm – deşi sunt convins că nu aveaţi nevoie – este o presiune enormă asupra doamnei Merkel şi a lui Macron, dinspre marile corporaţii europene. Astfel că, după alegerile prezidenţiale din Rusia, de la 18 martie 2018, şi în funcţie de cum vor evolua lucrurile la Moscova, s-ar putea să asistăm la unele deschideri faţă de Kremlin, care se pot traduce fie în ridicarea unor sancţiuni, fie în negocierea unor dosare sensibile.
• Liderul de la Kremlin a spus în mai multe ocazii că anticorupţia este o armă în mâna americanilor pentru a subordona diferite ţări, a le domina economic şi politic. Vi se pare că Adrian Năstase sau Tăriceanu spun altceva? Fără să cad în protocronism, trebuie să remarc faptul că Năstase l-a devansat pe Puţin cu câţiva ani în această judecată.
• Ei (n.r. liderii coaliţiei de la Bucureşti) au adoptat de multă vreme un model rusesc hibrid. Sigur că nu se pot compara averea preşedintelui Dragnea cu cea a lui Putin, e o diferenţă prea mare de potenţial între România şi Rusia, dar modelul e cel rusesc.
• Şi în Rusia se schimbă destinaţia unor terenuri ca ele să ajungă în mâinile unor politicieni din anturajul lui Putin. La fel ca în Teleorman. Sigur că nu Putin a învăţat de la Dragnea, ci invers. Deci e un know how rusesc activ în România. Şi – atenţie! – nu doar în PSD.