Speranța Cliseru, prefectul Capitalei, a declarat luni că a semnat documentul pentru restabilirea ordinii publice în Piața Victoriei la mitingul din 10 august ”după ora 24.00”, potrivit Agerpres. În urmă cu o săptămână, ministrul de Interne Carmen Dan spusese că ”prefectul și-a exprimat acordul” la ora 20.00.
”Ora 20.00 – comandantul acțiunii prezintă prefectului situația, informându-l cu privire la necesitatea unei intervenții pentru restabilirea ordinii publice. În acest context, prefectul își exprimă acordul cu privire la o astfel de acțiune”, a spus Carmen Dan în celebra declarație de la Ministerul de Interne din 19 august, când a prezentat raportul intern privind violențele de la miting.
Mai mult, în aceeași declarație publică, Carmen Dan a spus că la ”ora 23.11 comandantul acțiunii ordonă intervenția pentru restabilirea ordinii publice”.
Or, este neclar cum a putut semnat prefectul după miezul nopții un ordin care privește acțiuni petrecute anterior.
Este pentru a doua oară când Carmen Dan e contrazisă public de Speranța Cliseru. Pe 22 august, Cliseru – o apropiată a Gabrielei Firea – declara că nu a fost în Piața Victoriei în ziua mitingului și nu a văzut cu ochii ei ce se întâmplă acolo. Carmen Dan spusese în timpul declarației din 19 august că ”la ora 16.00 în punctul de comandă s-au prezentat Prefectul Capitalei și unul dintre viceprimarii Primăriei Municipiului București”.
Leave a Reply