May 1st, 2018062Comisia specială pentru legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache, se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate modificarea Codului Penal, a Codului de Procedură Penală dar şi a Codului de Procedură Civilă, şedinţa fiind programată să înceapă la ora 12.00, informează Mediafax.
Potrivit ordinii de zi, după vacanţa de 1...
March 13th, 2018050Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat marţi, după audierea din Comisia privind clarificarea aspectelor ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, că, în cazul sesizării cu privire la o posibilă incompatibilitate a preşedintelui Klaus Iohannis,...
January 3rd, 2018051Comisia specială privind justiţia se va reuni la finalul lunii ianuarie pentru a elabora proiectele de modificare a legislaţiei penale şi a procedurii civile, a declarat, marţi, pentru Mediafax, preşedintele comisiei, Florin Iordache (PSD), precizând că nimeni ”nu s-a grăbit să depună amendamente”.
”Deocamdată...
December 20th, 2017055Comisia specială parlamentară condusă de deputatul PSD Florin Iordache a reluat miercuri dimineață dezbaterile pe modificările propuse de PSD, ALDE, UDMR și PNL la transpunerea directivei europene privind prezumția de nevinovăție, amendamente aspru criticate de instituțiile din sistemul judiciar - DNA, DIICOT și Procurorul...
December 14th, 2017261Deputatul PSD Florin Iordache a anunțat joi dimineață, la începutul ședinței comisiei speciale parlamentare pentru legile din sfera Justiției, în care ar fi trebuit dezbătute modificările propuse la un proiect de transpunere a Directivei privind prezumția de nevinovăție, că a convocat ședința doar pentru informare, ca să...
December 11th, 2017239Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei, condusă de social-democratul Florin Iordache, a adoptat luni, cu 14 voturi ”pentru” şi 5 voturi ”împotrivă”, un raport de admitere pentru Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, urmând ca actul normativ să fie înaintat plenului Camerei Deputaţilor....
December 7th, 2017039Deputatul PNL Cătălin Predoiu a declarat joi că o parte dintre membrii Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiției au primit amendamente la proiectul de modificare a Legii 304/2004 în noaptea de miercuri spre joi.
"Aseară, la ora 12,30, o parte dintre membrii comisiei am primit pe email o serie de amendamente...
December 4th, 2017052Liberalul Cătălin Predoiu susține că deputații din Comisia juridică au adoptat o modificare legislativă care înlătură orice posibilitate a Agenției Naționale pentru Integritate de a pune în discuție incompatibilități, interdicții ale parlamentarilor în perioada 2007 - 2013, prevederile aprobate încălcând obligațiile...
November 28th, 2017050Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marți că poziția Departamentului de Stat al SUA cu privire la legile Justiției coincide în cea mai mare măsură cu poziția PNL și cu raportul MCV adoptat de Comisia Europeană.
"Salutăm poziția exprimată de Departamentul de Stat privitor la noua tentativă a majorității toxice...
November 24th, 2017052 Președintele tării nu va mai putea refuza numirile în funcțiile de președinte și vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), fiind obligat să accepte propunerile CSM.
Amendamentul propus în primăvară de CSM a fost adoptat în comisia specială din Parlament, cu 11 voturi ”pentru”, din partea...